Explozie pe un petrolier ancorat în largul coastei Kuweitului

Un petrolier ancorat în largul coastelor Kuweitului a suferit o ‘explozie puternică’ și pierde hidrocarburi după ce unul dintre tancurile sale a fost avariat, a indicat joi agenția britanică pentru siguranță maritimă UKTMO, relatează AFP.

‘Căpitanul unui petrolier ancorat a raportat că a văzut și a auzit o explozie puternică la babord, apoi a observat o mică ambarcațiune părăsind zona’ în largul regiunii Mubarak al-Kabeer, a declarat agenția subordonată Marinei Regale.

Din navă s-a scurs petrol, dar echipajul este în siguranță și nu a izbucnit niciun incendiu, a precizat agenția, recomandând prudență navelor din regiunea Golfului.

Ministrul de interne al Kuweitului a precizat că incidentul a avut loc în afara apelor teritoriale ale țării, la peste 60 de kilometri de portul Mubarak al-Kabeer.

Portul este accesibil navelor trecând prin strâmtoarea Ormuz, la ieșirea din Golf.

Miercuri, o navă port-container a fost lovită de două rachete în timp ce încerca să traverseze această arteră strategică a comerțului mondial cu petrol, unde multe nave sunt în prezent imobilizate din cauza războiului din Orientul Mijlociu.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, forța responsabilă de operațiunile externe ale Iranului, a revendicat apoi controlul ‘total’ asupra acestui pasaj prin care tranzitează 20% din petrolul și gazele naturale lichefiate ale lumii.

Citeşte şi:

* VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a cincea  

MAE confirmă condamnarea cetățeanului român în Rusia: Avem cazul în atenție încă din decembrie 2024

Giselle Pelicot, decorată de premierul spaniol Pedro Sanchez