Explozie urmată de incendiu, într-o gospodărie din judeţul Timiş, un adolescent de 16 ani fiind rănit

Un adolescent de 16 ani a fost rănit, marţi, în judeţul Timiş, după ce s-a produs o explozie în locuinţa în care se afla. Deflagraţia a fost urmată de incendiu şi se pare că a pornit de la o butelie.

”Astăzi, în jurul orei 15:35, am fost solicitaţi să intervenim pentru asigurare măsuri PSI la o deflagraţie urmată de incendiu, la parterul unei locuinţe pe 3 niveluri, în localitatea Becicherecu Mic. Din primele informaţii, deflagraţia s-ar fi produs de la o butelie cu gaz”, a transmis, marţi, ISU Timiş.

În urma deflagraţiei, un minor de 16 ani a suferit arsuri la nivelul feţei şi membrelor superioare.

”Acesta a fost evaluat de către un echipaj medical şi afost transportat la spital, conştient şi cooperant. Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare şi ventilarea spaţiilor”, aun mai precizat pompierii.

Oliţiştii au fost şi ei sesizaţi cu privire la incident şi continuă verificările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

viewscnt–>

PNL cere PSD şi conducerii Camerei Deputaţilor să se delimiteze şi să sancţioneze comportamentul agresiv repetat al deputatului PSD Adrian Câciu / Liberalii vor sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

FRF: Sistemul „Multiball” a fost introdus şi în Liga 2 Casa Pariurilor, Liga 3 şi Superliga Feminină