Explozie, urmată de incendiu, la o casă din Gheorgheni/ Doi adolescenţi, salvaţi de pompieri de pe acoperiş/ O fată, transportată la spital cu atac de panică

O explozie s-a produs, marţi, la o casă din localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. În locuinţă se aflau o fată de 18 ani şi un băiat de 16 ani, care s-au refugiat pe acoperiş, de unde au fost salvaţi de pompieri. Fata a suferit un atac de panică, fiind transportată la spital.

Incendiul a izbucnit, marţi, la o casă de locuit din municipiul Gheorgheni, focul manifestându-se la nivelul acoperişului.

”La sosirea pompierilor, aceştia au constatat faptul că este vorba despre o explozie de butelie, urmată de incendiu, cauzată de acumulări de gaze”, a transmis ISU Harghita.

În casă se aflau doi adolescenţi, ei urcând pe acoperiş, de unde au fost evacuaţi de pompieri cu ajutorul scării culisabile. Băiatul de 16 ani şi fata, de 18 ani, erau conştienţi şi au fost asistaţi medical. Fata a suferit un atac de panică şi a fost preluată şi transportată, de către echipajul SMURD, la Spitalul Municipal Gheorgheni, pentru îngrijiri medicale suplimentare de specialitate.

La incendiu au intervenit trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu 2 autospeciale de stingere, şi o ambulanţă SMURD.

 

BREAKING – CSA Steaua nu a plătit baremul arbitrilor și nu a fost programtă de FRF pentru următoarea etapă: Clubul Armatei riscă excluderea din Liga a 2-a

DIICOT: Cocaină ascunsă în 15 tone de pulpă de fructe congelată provenită din Ecuador, descoperită în Portul Constanţa