FACIAS cere dreptate pentru Andrei: Viața unui copil, plătită cu o reducere de 10% din salariu

Într-un caz care ar trebui cercetat penal pentru omor, autoritățile au ales să trateze pierderea vieții unui copil ca pe o simplă greșeală administrativă. După luni de tergiversări, Comisia de cercetare disciplinară a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a constatat abateri grave în comportamentul cadrelor medicale implicate. Medicul specialist în medicină de urgență, Liliana Puiu Crăciun, nu a consemnat în fișa UPU temperatura pacientului, ora solicitării consultului de chirurgie și nici necesitatea consulturilor de specialitate, ignorând procedurile și obligațiile legale. Mai grav, nu a informat medicii de gardă – aflați la doar doi kilometri distanță – despre starea adolescentului, lăsându-l, practic, fără evaluare completă și fără șanse reale de intervenție medicală. Totodată, șeful UPU-SMURD nu a intervenit deși era responsabil legal, iar chirurgul Valentin Neagu a refuzat să opereze copilul, deși legea prevede clar că pacienții între 15 și 21 de ani beneficiază de îngrijire medicală în orice unitate sanitară.

În fața acestor abateri grave, sancțiunile decise de Comisia de cercetare disciplinară a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu sunt o sfidare a memoriei lui Andrei și a justiției: medicul specialist în medicină de urgență Liliana Puiu Crăciun și chirurgul de gardă Valentin Neagu au primit reduceri salariale de doar 10% pentru trei luni și amenzi contravenționale de 3.000 de lei fiecare. Șeful UPU-SMURD a fost sancționat doar cu un avertisment scris. Toți acești medici sancționați continuă să profeseze în cadrul aceluiași spital, în ciuda faptului că neglijența lor a costat viața unui copil.

FACIAS atrage atenția că moartea lui Andrei nu este un accident, ci rezultatul direct al nepăsării și al unui lanț de încălcări ale obligațiilor medicale. De luni de zile, dosarul penal deschis în acest caz este purtat între instituții – Parchet, Tribunal, Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj – fără nicio concluzie. Expertiza histopatologică a fost finalizată cu întârziere, iar de data aceasta lipsește expertiza toxicologică. FACIAS și-a manifestat intenția de a suporta din fonduri proprii aceste costuri, pentru a debloca investigația penală, dar autoritățile refuză să accepte acest lucru.

FACIAS cere trimiterea în judecată imediată a celor care se fac vinovați. Este revoltător ca viața unui copil să fie „plătită” cu o reducere de 10% din salariu și o amendă administrativă. FACIAS nu va permite ca această tragedie să fie acoperită de tăcere și complicitate instituțională. Adevărul trebuie spus, iar vinovații – pedepsiți. Statul are datoria de a proteja cetățenii, nu de a ascunde eșecurile sistemului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Crin Antonescu: `Nu mai dați târcoale PNL-ului` – replică acidă pentru Nicușor Dan în dezbaterea prezidențială

Alertă falsă în Portugalia: Gestionarul rețelei electrice naționale neagă existența unui ‘fenomen atmosferic rar’