Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, la Antena 3, că ”România trăieşte o criză”.
”Eu, când am spus criză, am vorbit de criza statului român în ansamblul lui. Am avut un competitor electoral, domnul Georgescu, care a spus că nu a cheltuit niciun ban, s-a dovedit altceva. (…) Dar asta e campania electorală, ea se suprapune pe un fond de uriaşă nemulţumire a oamenilor faţă de cum funcţionează statul. (…) Pentru ca oamenii să fie convinşi că anularea alegerilor a fost decizia corectă, trebuie să apară probe suplimentare”, a afirmat Nicuşor Dan.
Edilul Capitalei spune că, având în vedere părerile experţilor în comunicare publică potrivit cărora o campanie ca cea de care a beneficiat Călin Georgescu poate costa milioane de euro, e nevoie să se ia ”urma banilor” cheltuiţi de Călin Georgescu şi să se vadă ”unde duce”
Nicuşor Dan spune că există un raport al autorităţilor din Republica Moldova care arată, la modul concret, modul în care Rusia a încercat să influenţeze alegerile din ţara vecină, ceea ce autorităţile române nu au făcut şi trebuie să facă.
- Autor: