„Ziua Justiţiei este, în fiecare an, un prilej de reflecţie asupra valorilor care fundamentează statul de drept: legalitatea, echitatea, independenţa, imparţialitatea şi responsabilitatea înfăptuirii actului de justiţie. În 2025, sistemul judiciar din România continuă să facă faţă unor provocări complexe, într-un context social, legislativ şi internaţional în continuă schimbare. Cu toate acestea, misiunea magistratului rămâne neschimbată, şi anume aceea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi de a contribui la consolidarea ordinii de drept şi a încrederii publicului în justiţie”, afirmă Elena Costache în mesaj.
Conform preşedintelui CSM, Consiliul Superior al Magistraturii este profund conştient de responsabilitatea care îi revine.
„Ne-am asumat un rol activ în promovarea unei culturi a integrităţii, în susţinerea transparenţei instituţionale, precum şi în dialogul interinstituţional şi cu societatea civilă”, spune magistratul.
În opinia sa, Ziua Justiţiei este o ocazie pentru a reafirma un adevăr simplu: „fără o justiţie puternică, independentă şi respectată, nu poate exista democraţie autentică”.
„Ziua Justiţiei este o zi în care onorăm eforturile celor care aplică legea cu profesionalism şi demnitate, dar şi o zi în care suntem datori să privim cu sinceritate spre provocările pe care le avem de înfruntat. Folosim acest prilej nu doar pentru a celebra, ci pentru a reafirma în primul rând angajamentul nostru pentru o justiţie în care cetăţenii să creadă, aceasta fiind în slujba lor”, subliniază preşedintele CSM.
Cu ocazia Zilei Justiţiei, CSM adresează tuturor magistraţilor, profesioniştilor dreptului şi colaboratorilor sistemului judiciar un mesaj de apreciere şi încredere.
„Le mulţumim pentru dăruirea cu care îşi exercită profesia, pentru rezilienţa dovedită în faţa presiunilor şi pentru angajamentul faţă de valorile care dau sens ideii de justiţie.
La mulţi ani tuturor celor care, prin munca lor, dau substanţă Justiţiei!”, conchide preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Elena Costache.