Imaginile îl arată pe Jabbar mergând pe o stradă îmbrăcat într-o haină lungă de culoare maro deschis. Poliţia a publicat, de asemenea, o fotografie a uneia dintre cutiile frigorifice care conţinea un dispozitiv exploziv improvizat.
Anterior, poliţia a anunţat că anchetatorii au găsit urme ale fabricării unei bombe în timpul unei percheziţii la domiciliul lui Jabbar și un Coran. Nu a fost imediat clar dacă Jabbar a încercat să detoneze dispozitivele sau dacă acestea au funcţionat defectuos, au spus oficialii.
Shamsud-Din Jabbar a avut probleme financiare în ultimii ani, potrivit înregistrărilor publice obţinute de presa americană. FBI a declarat, de asemenea, că agenţii săi cred că suspectul a fost un „lup singuratic” şi că au recuperat două dispozitive explozive improvizate (IED) găsite în cutii frigorifice la faţa locului. În continuare vor să afle cum s-a radicalizat Jabbar dintr-un membru al armatei care a servit în Afganistan şi a fost medaliat.
Suspectul, Shamsud-Din Jabbar, un texan de 42 de ani, a mers cu maşina din Houston la New Orleans pe 31 decembrie, iar înaintea atacului, între 1.29 şi 3.02 a.m. (ora locală), a postat pe Facebook cinci clipuri în care şi-a declarat susţinerea pentru SI, a explicat într-o conferinţă de presă Christopher Raia, director adjunct asistent al FBI.
Potrivit acestuia, în primul clip, Jabbar, care a acţionat singur, spune că avea de gând iniţial să atace rude şi prieteni, dar s-a temut că media nu va da atenţie „războiului dintre credincioşi şi necredincioşi”
El mai afirmă în filmări că s-a alăturat SI înaintea verii trecute şi îşi prezintă testamentul. „A fost un act de terorism. A fost premeditat”, a conchis Raia. 14 oameni au fost ucişi în Cartierul francez din New Orleans când suspectul a intrat cu maşina în mulţimea care sărbătorea Anul nou. Bărbatul a fost împuşcat mortal de poliţişti, după ce a deschis focul asupra lor.