FC Barcelona va cere să joace pe Montjuic până în mai

Gigantul spaniol a anunţat că are intenţia să-şi prelungească contractul cu BSM, compania publică dependentă de primăria din Barcelona „până la 20 mai”, respectiv până la finalul sezonului în La Liga, întrucât nu sunt programate concerte în această perioadă.

Barca, a cărei dată de revenire pe Camp Nou se prelungeşte constant, a asigurat că obiectivul său rămâne acela să „dispute meciuri în acest sezon”.

Vicepreşedintele instituţional al clubului „blaugrana”, Elena Fort, declarase în luna octombrie că echipa lucrează „activ” pentru a reveni pe Camp Nou „până la finalul anului 2024”, cu o capacitate provizorie de 62.000 locuri. Dar lucrările, care ar trebui să fie complet încheiate în vara lui 2026, sunt încă departe de a fi finalizate.

Lansate în iunie 2023, lucrările de modernizare de pe Camp Nou, care se va numi „Spotify Camp Nou” din cauza unui acord de sponsorizare semnat cu gigantul în streaming muzical, au fost încetinite din motive de aprobări şi plângeri ale muncitorilor privind condiţiile de muncă.

În acest context, FC Barcelona ceruse deja primăriei să-şi prelungească contractul de utilizare a stadionului olimpic din Montjuic până în martie 2025, ca o măsură „de precauţie”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Atacantul brazilian Neymar semnează cu Santos FC

Cristiano Ronaldo, la al 15-lea gol al sezonului în Liga saudită