FCSB a câștigat titlul de campioană fără să joace: Craiova și CFR Cluj au remizat, Gigi Becali spune ‘lăsaţi-ne să ne pregătim de Ligă’

Universitatea Craiova şi CFR Cluj au terminat la egalitate, 2-2 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Superligii de fotbal, rezultat în urma căruia FCSB este virtual campioană.

Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, la Digi Sport, după ce FCSB a câştigat titlul de campioană, că nu avea emoţii că echipa poate rata primul loc.

”Aduceţi-ne echipe ca să jucăm, că nu mai avem cu cine. Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor! Campionii, campionii, ole, ole, ole! Păi, ce să fac? Sunt împreună cu voi. Transmit putere. Emoţii ca să pierdem campionatul nu mai aveam oricum. Dar nu-i mai bine aşa? Mai liniştit, următorul meci, acasă cu Craiova. Merg şi eu la meci liniştit. Pentru voi era mai bine să se joace până în ultima etapă. Şi pentru adversarii FCSB-ului. Dar pentru noi şi suporterii noştri, e mult mai bine aşa. Acum ne distrăm şi noi la Cluj. Oamenii să stea liniştiţi, va juca echipa cea mai bună, să se facă dreptate”, a declarat Gigi Becali.

Prima repriză au fost puţine ocazii de poartă, prima aparţinând oaspeţilor, dar Silviu Lung jr a prins mingea deviată de Virgiliu Postolachi (30), la centrarea lui Andres Sfaiţ. Universitatea a fost aproape de gol prin Ştefan Baiaram (31), al cărui şut a fost respins de Mihai Popa.

După pauză, Anzor Mekvabişvili a fost faultat de Popa, iar Alexandru Mitriţă a transformat penalty-ul acordat (50).

CFR a reuşit să întoarcă scorul după numai câteva minute. Kosovarul Lindon Emerllahu (53) a restabilit egalitatea, cu un şut deviat de Vladimir Screciu, după care Beni Nkololo (58) a adus echipa ardeleană în avantaj, după o eroare a lui Silviu Lung jr, la o minge lungă a lui Matei Ilie.

Universitatea a egalat prin Mitriţă, la capătul unei curse de la centrul terenului Mitriţă, încheiată cu şut la colţul lung (67).

Ambele echipe au atacat până la final, dar ocaziile clare au lipsit. Cea mai notabilă şansă a fost şutul lui Lyes Houri (71), de la 22 de metri, apărat de Mihai Popa.

FCSB are şase puncte avans faţă de următoarea clasată, CFR Cluj, care mai are de disputat doar două etape. La egalitate de puncte, FCSB este avantajată de numărul mai mare de puncte pe care l-a avut la finalul sezonului regulat.

CFR nu a reuşit nicio victorie în deplasare în play-off.

În meciurile directe cu Universitatea, în sezonul regulat, fiecare echipă a câştigat cu 2-0 în deplasare, iar în play-off, CFR s-a impus cu 2-0 acasă.

Universitatea a obţinut un singur punct în ultimele trei etape.

Universitatea Craiova – FC CFR 1907 Cluj 2-2 (0-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova

Au marcat: Alexandru Mitriţă (50 – penalty, 67), respectiv Lindon Emerllahu (53), Beni Nkololo (58).

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: George Cătălin Roman (Timişoara)

Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Stelian Slabu (Braşov)

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Florin Bătrânu (Timişoara) – LPF

Sursa: www.stiripesurse.ro

BNB țintește cerul: Standard Chartered vede un preț de $2,775 până în 2028, pe fondul primei cereri ETF din SUA

Înfrângere pentru Chivu în Serie A: Empoli – Parma, scor 2-1