Federația Internațională de Tenis și Kosmos rezolvă disputa contractuală privind Cupa Davis

Știri de azi | Federația Internațională de Tenis și Kosmos rezolvă disputa contractuală privind Cupa Davis - Știri de azi |

Kosmos, fondată de fostul fundaş al Barcelonei, şi ITF au anunţat în 2018 un parteneriat pe 25 de ani, în valoare de 3 miliarde de dolari, în încercarea de a moderniza turneul.

ITF a precizat la momentul încheierii acordului că va proteja Cupa Davis istorică şi va oferi 25 de milioane de dolari în plus pe an pentru dezvoltarea globală a sportului.

Parteneriatul cu compania câştigătorului Cupei Mondiale din 2010 a dus la schimbarea formatului turneului vechi de 123 de ani într-un eveniment de final de sezon de tip „Cupa Mondială”, o schimbare care s-a dovedit controversată în rândul jucătorilor.

Dar parteneriatul a fost reziliat în 2023, când Kosmos a încercat să renegocieze acordul, ITF declarând că s-a asigurat că există planuri financiare pentru competiţia care a început în 1900.

Kosmos a intentat atunci un proces la Tribunal de Arbitraj Sportiv, acuzând ITF de „rezilierea nejustificată” a contractului şi solicitând despăgubiri.

Cu toate acestea, s-a ajuns la o rezoluţie, ITF precizând: „Kosmos şi ITF au ajuns la o rezoluţie amiabilă cu privire la dezacordurile lor contractuale anterioare legate de organizarea Cupei Davis. Ambele organizaţii îşi doresc succes reciproc în proiectele lor viitoare.”

Știri de azi | Antrenoarea lotului olimpic de gimnastică ritmică al Italiei, demisă după ce a fost acuzată de abuzuri asupra sportivelor - Știri de azi |

Antrenoarea lotului olimpic de gimnastică ritmică al Italiei, demisă după ce a fost acuzată de abuzuri asupra sportivelor

Știri de azi | Putin cataloghează planurile lui Trump de anexare a Groenlandei drept ”serioase” şi anunţă desfăşurarea unor militari suplimentari în Arctica. El de declară ”îngrijorat” de faptul că ”ţările din NATO” transformă Arctica în ”trambulina unor eventuale confl - Știri de azi |

Putin cataloghează planurile lui Trump de anexare a Groenlandei drept ”serioase” şi anunţă desfăşurarea unor militari suplimentari în Arctica. El de declară ”îngrijorat” de faptul că ”ţările din NATO” transformă Arctica în ”trambulina unor eventuale confl