Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă “CulturMedia” solicită demiterea managerului Muzeului Naţional George Enescu

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă “CulturMedia” atrage atenţia, miercuri, asupra situaţiei grave de la Muzeul Naţional “George Enescu” (MNGE) şi solicită demiterea imediată a managerului Cristina Andrei, invocând neîndeplinirea obiectivelor, prejudicierea imaginii instituţiei şi nerespectarea atribuţiilor prevăzute în contract.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă “CulturMedia” se impune demiterea ”imediată” a managerului Cristina Andrei, conform Art. 32 alin. 1 lit. g) din OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor de cultură.

”Actul normativ prevede încetarea contractului de management în caz de neîndeplinire a obiectivelor, prejudicierea imaginii instituţiei sau nerespectarea atribuţiilor prevăzute în contract”, au transmis sindicaliştii. 

Sindicaliştii fac referire la raportul Corpului de Control din data de 3 aprilie 2026, care ”relevă că un bun cultural mobil clasat în Tezaurul patrimoniului cultural naţional – un birou de lemn cu blat de piele şi intarsii Emile Galle – a fost deteriorat pe o suprafaţă de aproximativ 20 cm, ca urmare a scurgerii apei provenite de la aparatul de aer condiţionat din containerul de depozitare”.

”Raportul subliniază că degradarea bunurilor culturale mobile clasate constituie infracţiune şi urmează să fie transmis Parchetului pentru cercetări suplimentare. În mod surprinzător şi inacceptabil, conducerea MNGE a publicat pe pagina de Facebook un comunicat în care întreaga responsabilitate a fost atribuită doamnei Nella Modrea, conservator şi gestionar al patrimoniului, bazându-se pe o expertiză nepublicată şi neclară. Această poziţie ignoră în mod flagrant avertismentele transmise încă din 2021 de către conservator privind condiţiile improprii de depozitare în containere, aşa cum se menţionează în punctul 22 al raportului Corpului de Control”, au transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, ”această decizie reprezintă abuz profesional, intimidare şi presiune asupra unui angajat de specialitate, creată pentru a deturna responsabilitatea managerială şi a ascunde neglijenţa conducerii”.

”Aceasta nu este doar o simplă eroare de comunicare: este un act de hărţuire profesională, care afectează grav dreptul la demnitate al personalului muzeului şi creează un precedent extrem de periculos pentru protecţia patrimoniului cultural. Având în vedere aceste constatări, solicităm Ministerului Culturii demiterea imediată a doamnei Cristina Andrei, pentru a asigura buna desfăşurare a anchetei parchetului, protecţia angajaţilor şi conservarea patrimoniului cultural. Menţinerea acesteia în funcţie ar constitui un semnal clar că presiunile şi intimidările asupra personalului de specialitate sunt tolerate şi, în acest context, nu poate fi acceptată”, se mai arată în comunicatul de presă.

Federaţia CulturMedia reafirmă angajamentul său ferm pentru protejarea patrimoniului cultural, respectarea drepturilor angajaţilor şi sancţionarea abuzurilor de orice tip în cadrul instituţiilor culturale din România.

”Vom monitoriza îndeaproape modul de gestionare a MNGE şi al altor instituţii de profil şi vom interveni ori de câte ori drepturile angajaţilor sau patrimoniul naţional sunt puse în pericol”, transmit sindicaliştii.

Comisia de control a Ministerului Culturii a constatat, în urma verificărilor la Muzeul Naţional ”George Enescu”, ”neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de protejare a bunurilor culturale mobile”, deteriorarea unui birou de lemn cu blat de piele şi intarsii realizat de artistul Émile Gallé clasat Tezaur, lipsa unui microclimat stabil în permanenţă, scurgeri de apă în interiorul containerelor, podea fisurată, condens, potrivit raportului transmis News.ro.

Parchetul a fost sesizat, a anunţat Ministerul Culturii.

viewscnt

La câteva ore după anunţarea încetării focului între SUA şi Iran, datele privind traficul maritim indică o activitate redusă în Strâmtoarea Ormuz

Emanuel Pârvu, între cei opt cineaşti aleşi să-şi prezinte următorul proiect de film în Investors Circle din cadrul Marché du Film – Festival de Cannes