„Federaţia Română de Fotbal anunţă lansarea noului echipament al Echipei Naţionale, sub conceptul campaniei ‘Tricoul care ne face văzuţi’. Noul ‘kit’ marchează începutul unei noi etape pentru ‘Generaţia de Suflet’, cu obiectivul calificării la Campionatul Mondial 2026, într-un moment în care fotbalul românesc se află pe o pantă ascendentă, după o serie de rezultate remarcabile: calificarea la Euro 2024 de pe primul loc în grupă, o evoluţie spectaculoasă la turneul final şi câştigarea grupei de Liga Naţiunilor cu maximum de puncte. Acest echipament spune o poveste despre ce înseamnă să fii român, fie că eşti în ţară sau în diaspora. Tricolorul devine un pod către rădăcinile noastre culturale, un simbol al mândriei şi perseverenţei”, se menţionează pe site-ul citat.
Elementul central al noii colecţii este tricoul galben, simbol al tradiţiei şi pasiunii suporterilor români. Inspirat de modelul iconic purtat la World Cup 1994 – un moment de referinţă în istoria fotbalului românesc – noul design combină estetica modernă cu puterea simbolică a trecutului. Tricolorul este evidenţiat subtil prin dungi laterale, vizibile din orice unghi, amintind că identitatea naţională rămâne mereu prezentă, indiferent unde ne aflăm.
„Campania ‘Tricoul care ne face văzuţi’ celebrează curajul acestei generaţii de jucători, care şi-a câştigat respectul pe teren, dar şi pe cel al suporterilor, prin determinarea şi spiritul de unitate demonstrat atât în timpul meciurilor, cât şi în afara stadioanelor. Fanii joacă un rol esenţial în această poveste – Zidul Galben din tribunele Euro 2024 şi imaginile spectaculoase din Fan Zone-uri sunt o dovadă că, atunci când suporterii români se fac văzuţi, întreaga lume îi urmăreşte. Noul echipament este mai mult decât o simplă ţinută sportivă – este o declaraţie de identitate, mândrie şi apartenenţă. Fiecare detaliu al designului vorbeşte despre curajul şi perseverenţa celor care reprezintă România pe teren, dar şi despre legătura specială dintre echipă şi fanii săi”, se mai precizează în comunicat.
Pe lângă tricoul galben, colecţia include şi două echipamente secundare, în roşu şi albastru, care pentru prima oară vor fi diferite ca design faţă de echipamentul principal. Aceste echipamente, fiind folosite în deplasare, scot şi mai mult în evidenţă tricolorul.
Designul tricourilor a fost realizat de Jean Popescu, designer român stabilit în Copenhaga, pasionat de tricourile de fotbal şi de poveştile din spatele lor. Jean Popescu spune poveşti folosind imagini şi tricouri pentru a conecta tinerii cu istoria fotbalului românesc încă din 2020, când a început să scrie articole detaliate despre cultura şi tradiţia tricourilor. Jean Popescu nu este la prima colaborare cu FRF. În 2023 el a realizat fontul dedicat tricourilor, font inspirat din liniile Coloanei Infinitului, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi, şi care se află şi pe noul echipament într-o formă stilizată.
Echipa naţională a României va evolua în premieră în noul echipament în partida cu Bosnia-Herţegovina, programată, vineri, de la de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, în Grupa H a preliminariilor CM 2026.