Femeie din Iași în stare gravă, în urma urma unei deflagrații: o butelie GPL a explodat într-o anexă a casei

#image_title

Potrivit ISU Iași, femeia de 84 de ani a fost rănită în urma unei deflagrații produse de la o butelie GPL, în satul Broșteni, comuna Vlădeni.

Explozia s-a produs marți într-o anexă a locuinței, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze provenite de la o butelie GPL utilizată în regim casnic.

„În momentul producerii deflagrației, ușa anexei era deschisă, fapt care a limitat efectele exploziei – structura de rezistență a casei nu a fost afectată, fiind spart doar un geam al verandei”, transmite ISU Iași.

La sosirea echipajelor, victima era conștientă și prezenta arsuri de gradul II și III la nivelul picioarelor, mâinii drepte și feței, pe aproximativ 20% din suprafața corpului. Aceasta a fost preluată de un echipaj de tip B de la SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași.

România, pe radarul aliaților: Centrul de instruire F-16, piesă strategică pentru Ucraina

FOTO Tragedie în Mehedinți: bărbat strivit în mașină de containerul metalic al unui camion