Femeie şi nepoata ei de 6 ani, date dispărute din Bucureşti / Cele două au plecat din Sectorul 4 şi nu au revenit / Au fost date în urmărire naţională

O femeie de 67 de ani şi nepoata ei de 6 ani au fost date dispărute, după ce au plecat de la o adresă din Sectorul 4 al Capitalei şi nu au mai revenit.

”Astăzi, 13 octombrie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariţia unei femei, care a plecat, însoţită de nepoata ei, minoră, de la adresa de domiciliu, din Sectorul 4 şi nu au mai revenit până în prezent”, a transmis, duminică seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că femeia dispărută se numeşte Lidiya Kovalenko, este în vârstă de 67 de ani şi are următoarele semnalmente: păr grizonant, scurt.

Minora se numeşte Aleksandra Tobiassen, este în vârstă de 6 ani şi are următoarele semnalmente:ten deschis, ochi căprui, păr şaten scurt. La data dispariţiei purta geacă roz.

”Poliţiştii au demarat procedurile de depistare a persoanelor în cauză, fiind date în urmărire la nivel naţional. Cei care le-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112”, a mai transmis sursa citată.

 

Aproape 70 de persoane au fost rănite într-un atac cu dronă al Hezbollah în oraşul Binyamina din centrul Israelului

Cum a fost convins Victor Ponta să candideze la alegerile parlamentare: Marcel Ciolacu a fost ‘cheia’