Celebru pentru motoarele zgomotoase pe benzină, Ferrari a vândut şi modele hibride din 2019, iar primul său model EV ar urma să fie prezentat anul acesta în octombrie, într-un proces în trei etape, culminând cu premiera mondială în primăvara lui 2026. Primele livrări către clienţi sunt aşteptate în octombrie 2026.
Pe lângă lipsa zgomotului care se observă la o maşină sport electrică, producătorii auto sunt afectaţi de faptul că bateriile pentru vehiculele electrice sunt prea grele şi nu au puterea pe care o dau motoarele pe bază de combustibili fosili.
Planurile interne ale Ferrari prevedeau un al doilea model EV până la finalul lui 2026. Dar acum nu este aşteptat până în 2028, susţin sursele, pe fondul cererii aproape inexistente pentru maşini sport electrice.
Interesul scăzut de pe piaţă va da timp Ferrari să dezvolte în cadrul companiei tehnologia pentru al doilea vehicul complet electric, deşi cererea slabă rămâne principalul motiv al amânării, au precizat sursele.
Reprezentanţii Ferrari nu au dorit să facă comentarii.
Şi alţi producători de maşini sport şi-au amânat sau redus ambiţiile electrice, din cauza interesului scăzut al consumatorilor.
În decembrie, Lamborghini, o divizie a Volkswagen şi rivalul italian al Ferrari, anunţa că va lansa primul său model electric în 2029, în loc de 2028, iar grupul german Porsche şi-a redus planurile privind EV, pe fondul vânzărilor reduse ale SUV-ului electric Macan şi ale modelului Taycan.
În acest an Maserati, marca de lux a Stellantis, a anulat planurile pentru o versiune electrică a maşinii sale sport MC20.
Planurile pentru al doilea vehicul electric Ferrari au fost amânate de două ori de compania cu sediul în Maranello, Italia. Iniţial a existat o amânare de un an dar acum modelul va fi lansat în 2028 cel mai devreme, susţin alte surse.
Primul model electric al Ferrari, al cărui co-designer este Jony Ive (fost director la Apple), va costa peste 500.000 dolari, anunţase anul trecut Reuters.
Anul trecut, Ferrari a realizat un profit net de 1,53 miliarde euro şi venituri de 6,7 miliarde euro, în creştere cu 21%, respectiv 12% comparativ cu 2023.