FIFA pune presiune pe Brazilia: cere lămuriri despre implicarea unui intermediar în negocierile cu Ancelotti

Forul a cerut CBF să clarifice rolul lui Diego Fernandes, un „intermediar fără licenţă de agent” necesară pentru transferuri în lumea fotbalului.

La momentul negocierilor, Ancelotti era încă legat contractual de Real Madrid până în 2026. Prin urmare, FIFA consideră că implicarea lui Diego Fernandes „ar putea constitui o încălcare” a regulamentului privind agenţii de fotbal şi a cerut CBF să furnizeze orice chitanţă de plată plătită acestui intermediar şi copii ale oricărui schimb de mesaje cu acesta privind negocierile.

Întrebată de AFP, CBF a explicat că „termenii negocierilor conţin clauze de confidenţialitate şi au fost redactaţi de conducerea precedentă”, aruncând astfel vina asupra guvernării lui Ednaldo Rodrigues, care a fost destituit din funcţie prin hotărâre judecătorească la jumătatea lunii mai, la scurt timp după anunţarea recrutării lui Carlo Ancelotti.

La rândul său, anturajul intermediarului a declarat într-un comunicat de presă că „contractul semnat de Diego Fernandes cu CBF pentru recrutarea selecţionerului Braziliei respectă riguros standardele CBF şi FIFA”. Acesta consideră că Diego Fernandes a acţionat în calitate de consultant, dar nu a avut timp să facă demersurile necesare în calitate de agent FIFA din cauza termenului scurt pentru recrutarea unui nou selecţioner.

CBF a declarat că va gestiona situaţia „intern”.

Potrivit presei braziliene, Diego Fernandes ar urma să primească un comision de 1,2 milioane de euro.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Donald Trump agită din nou economia globală: anunță taxe de pâna la 50% la două materiale-cheie

Economia Indiei a crescut cu 7,4% în trimestrul martie, peste aşteptări