Una dintre fiicele fostului preşedinte republican George W. Bush, Barbara Bush, anunţă că o susţine pe Kamala Harris în cursa extrem de strânsă la fotoliul de la Casa Albă împotriva candidatului republican Donald Trump, scrie revista People, relatează AFP.
Barbara Bush a făcut campanie din uşă în uşă în Pennsylvania în weekend, în favoarea candidatei democrate, cu o săptămână înainte de alegerile de la 5 noiembrie.
Thank you Barbara Bush for knocking on doors in PA for Kamala Harris.
— Todd Shissler (@ToddShissler)
Ea a purtat o şapcă albă cu inscripţia ”Kamala” cu litere albastre.
”Este entuziasmant să găseşti prieteni şi să întâlneşti cu alegători cu echipa de campanie”, a declarat revistei People Barbara Bush, în vârstă de 42 de ani.
”Sper ca ei să ne facă ţara să avanseze şi că vor apăra drepturile femeilor”, a adăugat ea.
Wow! Former Republican President George W. Bush’s daughter Barbara Bush just endorsed Kamala Harris for President.
She’s also going door to door in Pennsylvania encouraging Republicans to vote for Harris.
That’s huge!
— Ed Krassenstein (@EdKrassen)
Barbara Bush, care se prezintă ca independentă, provine dintr-o familie republicană extrem de celebră.
Ea este fiica fostului preşedinte George W. Bush (2001-2009) şi nepoata lui George H. W. Bush, care a fost preşedinte în perioada 1989-1993.
Tatăl său, care s-a distanţat de politică de la sfârşitul mandatelor sale, nu şi-a exprimat susţinerea faţă de niciunul dintre cei doi candidaţi.
Însă Kamala Harris este susţinută de către fostul vicepreşedinte al lui George W. Bush, Dick Cheney, şi de către fiica acestuia, republicana Liz Cheney, care a însoţit-o pe candidata democrată la mitinguri.
Thank you, Barbara Bush, for standing for truth, decency, and freedom.
George W. Bush’s Daughter Barbara Pierce Bush Endorses Kamala Harris: Exclusive
— Liz Cheney (@Liz_Cheney)
În trecut, Barbara Bush s-a declarat în favoarea dreptului la avort, o temă centrală în campania Kamalei Harris împotriva rivalului său republican.
În mandatul său, Donald Trump a numit trei judecători conservatori la Curtea Supremă, care anulat în 2022 dreptul de avort la nivel federal, ceea ce a permis mai multor state să-l restrângă sau interzică.