Final tensionat înainte de alegeri: 1 din 5 români indeciși, scoruri strânse între principalii candidați (studiu Consumer Sentiment 2025)

33,1% dintre alegători l-ar alege pe George Simion într-un prim tur, în creștere cu 1.9% față de martie

Nicușor Dan și Crin Antonescu, principalii contracandidați în turul 1: 19,4%, respectiv 21%

În turul 2, scorurile sunt extrem de strânse, iar nivelul indecișilor a crescut mult: 41-55% nu știu cu cine ar vota în scenariile simulate

Participare în scădere față de martie: doar 76% dintre susținătorii lui Simion spun că ar merge sigur la vot (față de 87% anterior)

Riscul absenteismului și votului nul este mai ridicat decât la sfârșitul lui martie, ceea ce face rezultatul alegerilor de duminică extrem de incert

București, 29 aprilie 2025 – Agenția independentă MKOR a lansat rezultatele studiului „Consumer Sentiment 2025”, realizat în perioada 24 – 27 aprilie 2025, pe un eșantion reprezentativ de 1750 de respondenți cu vârste între 18 și 65 de ani, cu o marjă de eroare de ±2.5% și un nivel de încredere de 95%.

Cercetarea oferă o imagine clară a unui final electoral extrem de tensionat: scoruri strânse între principalii candidați, o creștere importantă a indecișilor și o participare electorală în scădere, cu doar câteva zile înainte de primul tur de scrutin.

George Simion rămâne lider în turul 1, dar indecizia atinge cote alarmant

În intenția de vot pentru primul tur, George Simion (AUR) își păstrează poziția de favorit, fiind ales de 21,5% dintre respondenți în opțiunea brută. După redistribuirea voturilor valide, scorul său urcă la 33,1%, o ușoară creștere față de cercetarea MKOR realizată la final de martie, când candidatul înregistra 31,2%.

Totuși, această creștere are loc într-un context electoral mult mai volatil. Procentul alegătorilor indeciși sau care declară că nu ar vota a crescut cu 5 procente: de la 27,4% în martie la 33,1% în aprilie. Ponderea celor care nu știu cu cine ar vota a urcat de la 16,2% la 21,9%, ceea ce arată o incertitudine sporită, chiar în pragul alegerilor.

Simion este urmat acum de Crin Antonescu (13,7% brut, 21% redistribuit) și de Nicușor Dan (12,6% brut, 19,4% redistribuit), inversându-se ordinea față de martie, când Nicușor Dan se afla pe locul al doilea. Victor Ponta pierde teren, coborând la 9,6% brut (14,8% redistribuit), în scădere față de 17,1% (redistribuit) la cercetarea anterioară. Elena Lasconi urcă ușor, de la 3,8% la 4,7% în brut (5,3% → 7,3% redistribuit).

Această dinamică confirmă faptul că, deși George Simion rămâne lider în preferințele electoratului activ, volatilitatea crescută a votului și fragmentarea opțiunilor fac ca rezultatul primului tur să fie mai deschis decât părea acum o lună.

Contextul este amplificat de prăbușirea voturilor ferme: absenteismul declarat și voturile nule cresc, iar nehotărârea alegătorilor poate schimba decisiv configurația finală chiar în zilele rămase până la scrutin.

Turul 2: Bătălii la limită și un electorat tot mai confuz

Dacă în martie duelurile de tur 2 indicau un electorat polarizat, dar cu alegeri relativ clare, în aprilie peisajul devine mult mai incert. Odată cu adăugarea opțiunii „Nu știu / Indecis” în răspunsurile posibile, fragmentarea și atitudinea ezitantă a electoratului ies puternic la suprafață.

În martie, între 35% și 45% dintre respondenți declarau că ar vota nul, nu ar merge la vot sau erau indeciși. În aprilie, această proporție crește la 41%-55%, în funcție de scenariul testat, semn al unei confuzii electorale accentuate pe ultima sută de metri.

În cele mai importante dueluri:

În martie, Nicușor Dan îl învingea pe George Simion cu 35% la 31% (34% indeciși). În aprilie, scorul se strânge dramatic: 29% pentru Nicușor Dan, 28% pentru George Simion, în timp ce 43% dintre alegători sunt indeciși, ar vota nul sau nu ar merge la vot.

În duelul Simion vs. Crin Antonescu, Crin își păstrează avansul (31% vs. 28%), dar crește ponderea celor care nu își exprimă clar o opțiune (41% față de 36% în martie).

În scenariul Simion vs. Victor Ponta, în martie aveam egalitate (30%-30%). În aprilie, Simion conduce ușor (28% vs. 25%), însă 47% dintre respondenți sunt fie indeciși, fie nu intenționează să voteze (față de 40% în martie).

Duelurile fără Simion (ex: Nicușor Dan vs. Crin Antonescu sau Nicușor Dan vs. Victor Ponta) confirmă același trend: scoruri foarte strânse și o creștere masivă a indeciziei.

Un element esențial chiar și în cele mai echilibrate confruntări esta că niciun candidat nu depășește pragul de 35% din voturile exprimate în mod ferm. Practic, în turul 2, câștigătorul va fi decis de capacitatea de a mobiliza alegătorii indeciși și de a transforma intenția de vot în prezență efectivă la urne.

Față de martie, datele din aprilie indică un climat electoral mai volatil, mai tensionat și mai puțin predictibil. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, miza mobilizării devine mai importantă ca niciodată.

Participare în scădere: absenteismul și votul nul devin actori decisivi

Unul dintre cele mai îngrijorătoare semnale date de cercetarea din aprilie este scăderea intenției declarate de participare la vot, comparativ cu datele din martie.

În martie, 87% dintre susținătorii lui George Simion și 94% dintre cei ai lui Nicușor Dan afirmau că ar merge sigur la vot (scoruri de 8-10 pe o scală de la 0 la 10). În aprilie, aceste procente sunt în scădere:

Doar 76% dintre alegătorii lui George Simion mai declară acum că ar merge sigur la vot (o scădere de 11 puncte procentuale),

În cazul lui Nicușor Dan, participarea sigură rămâne ridicată (92%), dar și aici se înregistrează o ușoară scădere,

Și Crin Antonescu pierde teren la capitolul mobilizare: 82% dintre susținătorii săi spun că ar veni sigur la vot, față de 86% în martie.

Această erodare a entuziasmului electoral este însoțită de o creștere a ponderii celor care declară că „posibil” vor vota sau care sunt indeciși dacă să participe.

În paralel, în scenariile de tur 2, procentul celor care aleg variante precum „vot nul/alb”, „nu votez” sau „nu știu/indecis” crește mult, de la 35%-45% în martie la 41%-55% în aprilie.

Aceste date indică un risc major ca absenteismul și voturile anulate să influențeze decisiv rezultatul alegerilor. Într-o competiție atât de strânsă, mobilizarea propriului electorat și capacitatea de a convinge indecișii să participe la vot ar putea face diferența între victorie și înfrângere.

Despre cercetare

Studiul „MKOR Consumer Sentiment 2025″ a fost realizat online, în perioada 24–27 aprilie 2025, pe un eșantion de 1750 de respondenți, reprezentativ la nivel național, fiind ponderat după structura de rezidență, gen, vârstă, nivel de educație și comportamentul electoral din turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2024.

Modelul prezentat validează distribuția socio-demografică a electoratului și reflectă fidel tendințele și dinamica actuală a intenției de vot. Studiul are o marjă de eroare de ±2,5% și un nivel de încredere de 95%.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Circulaţia maşinilor de peste 7,5 tone va fi interzisă în minivacanţa de 1 Mai, între anumite ore, pe autostrada Bucureşti-Constanţa şi pe două drumuri naţionale/ Excepţie vor face autovehiculele destinate exclusiv transportului de persoane

Minoră dispărută de la domiciliu, căutată de poliţişti în Covasna