Finlanda creşte limita vârstei rezerviştilor la 65 de ani de la 1 ianuarie 2026

Finlanda urmează să crească limita de vârstă a rezerviştilor din armată de la 60 la 65 de ani în 2026, pentru a-şi consolida pregătirea militară împotriva ameninţării Rusiei vecine, relatează AFP.

Ministrul Apărării Antti Hakkanen a anunţat luni că aceastăă reformă – care intră în vigoare la 1 ianuarie, după ce este promulgată de către preşedintele Alexander Stubb – urmează să antreneze o creştere a recruţilor cu 125.000 pe o perioadă de cinci ani.

”Numărul rezerviştilor finlandezi va fi în 2031 de aproximativ un milion”, a anunţat într-un comunicat Antti Hakkanen.

Rezerva finlandeză este în prezent de aproximativ 900.000 de cetăţeni în această ţară situată pe flancul de est al NATO, care dispune de un efectiv – pe timp de război – de 280.000 de militari.

”Această măsură, dar şi alte măsuri pe care le luăm pentru a ne consolida apărarea, arată că Finlanda îşi asumă responsabiliatea securităţii sale acum şi în viitor”, a subliniat el.

Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii în Finlanda, atunci când împlibnesc vârsta de 18 ani.

El are loc pe bază de voluntariat în cazul femeilor din această ţară nordică cu 5,6 milioane de locuitori.

Recruţii pot efectua un serviciu militar de şase, nouă sau 12 luni, în funţcie de formaţia pe care o au.

Noua limită de vârstă urmează să se aplice persoanelor obligate să facă serviciul militar imediat la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit noilor reglementări, disponibilitatea recruţilor va fi prelungită cu 15 ani în cazul soldaţilor şi cu cinci ani în cazul subofiţerilor şi ofiţerilor.

Finlanda are o frontieră comună cu Rusia de 1.340 de kilometri şi a pus capăt unei nealinieri de zeci de ani, în aprilie 2023, când a aderat la NATO, la mai bine de un an după invazia Ucrainei de către Rusia.

Helsinki şi-a închis frontiera de est cu Rusia în decembrie 2023, suspectând Moscova de orchetrarea trimiterii unor migranţi cu scopul de a destabiliza Finlanda.

AUR propune organizarea unei reuniuni comune cu toţi parlamentarii suveranişti, având ca scop coordonarea acţiunilor parlamentare de opoziţie totală faţă de actuala guvernare

Şedinţă extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti/ Consilierii generali urmează să decidă, între altele, impozitele şi taxele locale pe 2025 şi instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică a Capitalei