Anunţul vine pe fondul tensiunilor cu marele său vecin rus şi la doi ani după aderarea Finlandei la NATO. În prezent finlandezii obligaţi să efectueze serviciul militar fac parte din rezervă până la vârsta de 50 de ani pentru militarii gradaţi sau 60 de ani pentru subofiţeri şi ofiţerii de rezervă.
„Capacitatea de apărare a Finlandei se bazează pe recrutarea generală, o rezervă instruită şi o voinţă puternică de a apăra ţara”, a declarat ministrul apărării, Antti Hakkanen, într-un comunicat.
În Finlanda, toţi bărbaţii sunt obligaţi să efectueze serviciul militar de la vârsta de 18 ani; în prezent în ţară există aproximativ 900.000 de rezervişti.
„Prin creşterea vârstei maxime a rezerviştilor, oferim mai multor persoane posibilitatea de a participa la apărarea naţională (…). O rezervă mai puternică va întări securitatea Finlandei”, a adăugat ministrul.
Dimensiunea rezervei va creşte cu circa 125.000 de recruţi în perioada de tranziţie de cinci ani, pentru a ajunge la un milion de oameni până în 2031, se precizează în comunicat.
Proiectul va trece mai întâi printr-o etapă de consultare, înainte de a fi prezentat parlamentului.
Finlanda, care împarte o graniţă de 1.340 de kilometri cu Rusia, a pus capăt deceniilor de nealiniere militară şi a aderat la Alianţa Atlantică în aprilie 2023. În decembrie 2023, şi-a închis graniţa cu Rusia, sub suspiciuni că Moscova orchestrează sosirea de imigranţi pentru a o destabiliza.