Firmă care dezmembra maşini scoase din uz fără autorizaţie de mediu, amendată – S-a dispus sistarea activităţii

”În baza Planului de acţiune efectuat împreună cu reprezentanţi ai IPJ Brăila a fost identificat un operator economic care desfăşura activităţi de dezmembrări VSU (vehocule scoase din uz – n.r) pe un amplasament care nu respectă cerinţele minim prevăzute în Anexă 2 din Legea 212/ 2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz şi fără a deţine autorizaţie de mediu emisă de APM Brăila”, a transmis, marţi, Garda de Mediu Brăila.

Sursa citată a precizat că societatea a fost sancţionată contraventional cu 2 amenzi în valoare de 40000 lei pentru nerespectarea prevederilor art.13, alin 2 şi respective art.18, lit.b) din Legea 212/ 2015.

Art 13, alin 2, prevede: ”Operatorii economici care desfăşoară activităţi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz sunt obligaţi să solicite şi să obţină autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu prevăzută la alin. (1), precum şi autorizaţia tehnică de funcţionare şi avizul de funcţionare prevăzute la art. 1 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.

Art.18, lit.b) prevede ”să predea vehiculele scoase din uz operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz sau direct operatorilor economici care sunt autorizaţi să efectueze operaţii de tratare a vehiculelor scoase din uz”

De asemenea, Garda de Mediu anunţă că s-a dispus sistarea activităţilor de dezmembrare până la obţinerea actului de reglementare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

UE vrea să aloce 200 de miliarde de euro pentru investiții în inteligența artificială

44% dintre români consideră costul mai important decât locația în alegerea unei locuințe