Fiul lui Alain Delon, Alain-Fabien, îi dă în judecată pe fratele şi sora sa pentru a anula testamentul actorului

Știri de azi | Fiul lui Alain Delon, Alain-Fabien, îi dă în judecată pe fratele şi sora sa pentru a anula testamentul actorului - Știri de azi |
#image_title

La un an de la moartea lui Alain Delon, la vârsta de 88 de ani, Alain-Fabien, fiul cel mic al actorului, vrea să anuleze testamentul acestuia şi îi dă în judecată pe sora sa Anouchka şi pe fratele său vitreg Anthony.

Cei trei copii legitimi ai actorului sunt Anthony (60 de ani), Anouchka (34 de ani) şi Alain-Fabien (31 de ani). 

Vineri, 29 august, Alain-Fabien i-a informat, prin intermediul unui executor judecătoresc, pe sora şi pe fratele său vitreg că le va intenta un proces pentru a anula al doilea testament semnat la Geneva (Elveţia) de actor, parafat la 24 noiembrie 2022, conform căruia Anouchka este singura moştenitoare a drepturilor morale ale tatălui său – primul testament, datat din 2015, care împarte averea actorului, evaluată la câteva zeci de milioane de euro, în trei părţi, 50% pentru fiica sa şi 25% pentru fiecare dintre fiii săi, nu este contestat de fiul cel mic, notează Le Monde.

Chiar dacă Anouchka Delon este singura beneficiară a celui de-al doilea testament, Anthony este, de asemenea, atacat, deoarece legea impune să se acţioneze împotriva tuturor moştenitorilor şi executorilor testamentari.

Alain-Fabien Delon doreşte, de asemenea, să anuleze o donaţie, datată 22 februarie 2023, în favoarea Anouchkăi Delon, care deţine 51% din acţiunile Adid (Alain Delon International Distribution), compania care deţine marca şi drepturile de imagine ale lui Alain Delon.

Alţi doi moştenitori potenţiali ar putea să se alăture acestei succesiuni. Este vorba despre Charles şi Blanche Boulogne, copiii lui Ari Boulogne, astăzi decedat, dar care toată viaţa a susţinut că este fiul lui Alain Delon şi a depus o cerere de recunoaştere a paternităţii. El este fiul cântăreţei germane Nico, cu care Alain Delon a avut o scurtă relaţie, şi a fost crescut de Edith Boulogne, mama actorului.

Cei doi copii ai săi au iniţiat, fiecare separat, o cerere de filiaţie. Acest lucru ar putea „face din ei invitaţi surpriză în moştenire”, subliniază pentru BFMTV Laurence Pieau, coautoare a unei cărţi de investigaţie intitulată “Les derniers jours du Samouraï”.

Curtea de Apel din Poitiers, care a examinat cazul, trebuie să pronunţe hotărârea în 25 septembrie. Anthony, Alain-Fabien şi Anouchka Delon se opun cererii de recunoaştere a paternităţii, care ar putea schimba situaţia succesiunii tatălui lor.

În prezent, există mai multe ipoteze cu privire la concluzia cazului Boulogne. Fie curtea se declară incompetentă în această chestiune, fie se declară competentă şi poate solicita prelevarea de probe ADN de la copiii lui Alain Delon, dacă aceştia acceptă să se supună acestei proceduri.

“Astăzi, cercetarea filiaţiei este foarte uşoară, graţie progreselor ştiinţifice”, explică la microfonul BFMTV Maître Sylvie Noachovitch, avocată specializată în dreptul familiei. “Cu ADN-ul unui nepot al cuiva, putem acum să aflăm dacă există sau nu o legătură de filiaţie”. 

Știri de azi | Newsmax dă în judecată Fox News, acuzând-o de practici anticoncurenţiale - Știri de azi |

Newsmax dă în judecată Fox News, acuzând-o de practici anticoncurenţiale

Știri de azi | Jannik Sinner l-a învins pe Lorenzo Musetti şi s-a calificat în semifinale la US Open - Știri de azi |

Jannik Sinner l-a învins pe Lorenzo Musetti şi s-a calificat în semifinale la US Open