Fiul lui Donald Trump vine în România: semnal puternic de susținere pentru un candidat, la alegerile din luna mai

Donald Trump jr, fiul cel mare al președintelui Statelor Unite, vine în România pe data de 28 aprilie, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

Vizita fiului cel mare al lui Donald Trump face parte dintr-un turneu est-european, care include capitalele Praga (Cehia), Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria) Belgrad (Serbia) și Sofia (Bulgaria). Acesta nu are întâlniri programate cu nici un politician român, evenimentul la care va participa fiind unul de business (Trump Business Vision 2025).

Venirea lui Donald Trump Jr. la București la sfârșitul lunii aprilie a fost confirmată de omul de afaceri Adrian Thiess, unul dintre organizatorii evenimentului.

Potrivit surselor, partenerul media al evenimentului este România TV, televiziune controlată de mogulul Sebastian Ghiță.

„Această vizită nu este o vizită care să nu aibă o semnificație electorală evidentă”, a susținut, pentru „Adevărul” profesorul Cristian Pîrvulescu.

Având în vedere, spune analistul, că „Donald Trump jr., în septembrie, a făcut o vizită la România TV, plecând de la Belgrad, unde are o afacere imobiliară, mă gândesc că prezența sa va fi un sprijin pentru campania lui Victor Ponta.”

Este doar o simplă speculație, a precizat profesorul, „dar faptul că de la Belgrad a făcut o vizită, în septembrie anul trecut, de o jumătate de zi, împreună cu soția, la România TV, evident, are o semnificație.”

În plus, faptul că a avut poziții clare împotriva anulării alegerilor, iarăși îl face pe Pîrvulescu să creadă că „vorbim despre o oarecare relație cu un anume grup politico-economic din România. Este o simplă speculație, dar…e foarte posibil să fie așa. Sau să nu fie. Cert este că la Belgrad se află și domnul Ghiță.”

Omul de afaceri Sebastian Ghiță, pe de altă parte – din declarațiile candidatului AUR, George Simion – s-ar fi dus în Statele Unite ale Americii împreună cu Liviu Maior, pentru a face campanie pentru Victor Ponta, a precizat profesorul adăugând însă că „ceea ce spune domnul George Simion trebuie luat sub beneficiu de inventar”.

„E posibil. Este o speculație pe care o luăm efectiv sub beneficiu de inventar. Nu avem alte date decât cele care au fost lansate în spațiu public, dar toate lucrurile acestea, tot ce v-am spus este real: Donald Trump Jr. de la Belgrad, unde are o afacere imobiliară, a venit la București. Apoi a reacționat, cred că, înaintea tuturor, condamnând anularea alegerilor din România. Apoi, când a fost, în februarie, marea reuniune a conservatorilor americani unde Simion a intrat cu cardul de acces al altcuiva (Conferința Acțiunii Politice a Conservatorilor – CPAC, dinn februarie-nr), liderul AUR a susținut că ar fi acolo Ghiță și Maior, ca să încerce să găsească sprijin pentru Ponta”, a arătat politologul, potrivit Adevărul.

Toate aceste aspecte, ne pot duce la o asemenea concluzie, a precizat profesorul: „Deci dacă vine cu o săptămână înainte de primul tur, cu siguranță va influența alegerile, dar nu cred că Simion va fi beneficiarul.”

Trump jr va participa la un eveniment de business – Trump Business Vision 2025 – iar unul dintre organizatorii ar fi omul de afaceri Adrian Thiess.

„Unul dintre oamenii din umbră care s-au ocupat discret de campania lui Călin Georgescu, în special în relația cu oameni din administrația Trump, este Adrian Thiess, consultant politic și organizator de evenimente, fost consilier al lui Ion Iliescu la Cotroceni”, arată G4Media.ro.

Aceeași sursă arată că Thiess s-ar fi întâlnit, în Serbia, după primul tur de alegeri, cu Brad Parscale, fostul consultant de campanie în online al lui Donald Trump. Parscale era așteptat să ajungă în România pentru a-l susține pe Călin Georgescu, dar ceva s-a întâmplat și nu a mai ajuns la București.

„Adrian Thiess a avut o anumită legătură istorică cu anumite grupuri politice. Acum nu știu dacă mai are această legătură sau nu, dar de obicei, oamenii de afaceri care au legături cu politica, le păstrează. Trebuie să vă spun că acum există o mare efervescență în rândul unor oameni de afaceri care își doresc o schimbare de direcție a României pentru a avea acces la resurse, pentru că prea multă vreme nu au avut acces la resurse. Aceștia își vor concentra eforturile pentru a sprijini un candidat antisistem”, a mai precizat profesorul.

Pîrvulescu a comentat și pe marginea ultimelor sondaje care au apărut după cel făcut public de Nicușor Dan, care-l dădea pe Victor Ponta pe locul II după George Simion.

„Au mai apărut o mulțime de sondaje care ni-l dau pe Antonescu în turul II cu Nicușor Dan sau pe Antonescu cu Ponta. În ceea ce privește sondajele, lucrurile sunt destul de complicate. AtlasIntel i-a dat pe Simion cu Nicușor Dan în turul II, spre exemplu, fiind compania în care am cea mai mare încredere, ceea ce nu înseamnă că nu poate face erori”, a detaliat politologul.

Despre sondajul Verifield, din 1 aprilie, care a dat o finală, Simion – Ponta, Pîrvulescu a susținut că „distanța dintre Ponta și Dan era de sub 1%, adică era sub marja de eroare, iar ipoteza de prezență era de 59%. Și evident, întrebarea pe care mi-am pus-o e de ce 59% și nu 60% sau nu 55% sau nu 65%? Pot să bănuiesc că 59% lansa alarma, pentru că e vorba de o invitație la vot util. Votați Nicușor Dan, pentru că este util, altfel riscăm să ne trezim că avem de ales între doi extremiști.”

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lionel Messi s-a calificat cu Inter Miami în semifinalele CONCACAF Champions Cup. Argentinianul a marcat două goluri

Creștere semnificativă a eliberării cardurilor europene de sănătate în Olt