Fiul lui Rob şi Michele Reiner este „responsabil” pentru moartea lor, afirmă poliţia

Nick Reiner este „responsabil” pentru moartea părinţilor săi, legendarul regizor hollywoodian Rob Reiner şi producătoarea Michele Singer Reiner, a declarat poliţia din Los Angeles. Fiica cuplului i-a descoperit duminică în casa lor din Brentwood, potrivit unei surse citată de CNN.

Fiul în vârstă de 32 de ani a fost văzut certându-se cu tatăl său la o petrecere de sărbători, sâmbătă, la casa lui Conan O’Brien, potrivit unei surse familiarizate cu incidentul. El a fost arestat sub suspiciunea de crimă şi este reţinut fără cauţiune.

Cazul de dublă omucidere împotriva lui Nick Reiner în legătură cu moartea părinţilor săi, Rob Reiner şi Michele Singer Reiner, va fi predat marţi Parchetului din Los Angeles, au declarat oficialii poliţiei din Los Angeles.

Procuratura va analiza apoi posibilitatea de a formula acuzaţii împotriva suspectului.

Nick Reiner a fost reţinut sub suspiciunea de omor, dar procuratura va decide dacă îi va formula acuzaţii specifice.

Data primei sale înfăţişări în faţa instanţei va depinde de momentul în care vor fi formulate acuzaţiile.

Zelenski spune că Ucraina şi SUA ar putea organiza noi negocieri de pace în SUA în acest weekend

Italianul Gianluigi Donnarumma, portarul anului la FIFA The Best. Hannah Hampton s-a impus la feminin