Flăcări scăpate de sub control în Vrancea: ISU intră în alertă maximă

#image_title

”În aceste momente, mai multe echipaje de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Anghel Saligny» al judeţului Vrancea intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie ierboasă înaltă, stufăriş şi mărăciniş, produs în satul Răduleşti, comuna Vânători. La faţa locului au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD, un microbuz pentru transport personal, un ATV, o autospecială pentru muncă operativă şi o dronă de monitorizare aeriană, folosită pentru evaluarea rapidă a perimetrului afectat şi identificarea zonelor cu risc ridicat”, a transmis, duminică, ISU Vrancea, potrivit News.

Sursa citată a precizat că echipajele acţionează pentru localizarea incendiului şi împiedicarea extinderii acestuia către suprafeţele de vegetaţie din apropiere.

”Intervenţia este îngreunată de vântul puternic şi gradul ridicat de uscăciune al vegetaţiei. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a deşeurilor este strict interzisă, conform legislaţiei în vigoare, şi poate duce la sancţiuni contravenţionale, precum şi la producerea unor incendii de proporţii, cu efecte grave asupra mediului şi bunurilor”, au mai transmis pompierii.

Aceştia anunţă că, pentru o gestionare mai eficientă a intervenţiei din satul Răduleşti, comuna Vânători, a fost activată grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.

”Aceasta sprijină coordonarea acţiunilor din teren şi asigură legătura operativă între forţele de intervenţie”, a mai transmis ISU Vrancea.

Incendiul se manifestă pe mai multe direcţii, încă nu s-a reuşit o estimare a suprafeţei incendiate.

*revenim cu amănunte

Razii pe litoral: Poliția ia la puricat Vama Veche, Costinești și Mangalia

Avem, din naștere, în corpul nostru acel ‘ceva’ care ne-ar putea ține departe de Alzheimer