Flagrant de lux ‘orhestrat’ de DNA: Avocat săltat de procurori când lua șpagă ca să ‘arunce’ un dosar sub preș

Un avocat a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încasa 7.000 de euro mită. În schimbul banilor, avocatul ar fi promis că își folosește influența pentru a „aranja” un dosar penal, astfel încât clientul să scape de urmărirea penală.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, anchetatorii au reținut pentru 24 de ore un avocat din Baroul Galați, acuzat de trafic de influență, după o operațiune care a culminat cu prinderea în flagrant a acestuia.

Totul a pornit pe 23 mai 2025, când avocatul ar fi pretins bani de la o persoană cercetată penal pentru conducerea unui vehicul fără permis. Concret, anchetatorii spun că acesta „ar fi pretins suma de 7.000 de euro, promițând că își va trafica influența pe care a afirmat că o are asupra unuia dintre ofițerii de poliție din conducerea Poliției Municipiului Tecuci, cu scopul de a soluționa favorabil dosarul penal în care acesta este cercetat”.

Mai mult, avocatul nu doar că a pretins banii, dar ar fi garantat clientului că poate interveni în mod direct pe lângă șefii din poliție, pentru a manipula ancheta. „Inculpatul ar fi promis că, în schimbul sumei de bani pretinse, îl va convinge pe unul dintre ofițerii de poliție (…) să intervină pe lângă lucrătorul de poliție care (…) efectuează supravegherea urmăririi penale în dosarul penal (…) pentru a tergiversa soluționarea dosarului până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.”

DNA lovește din nou: avocat prins cu șpaga, în timp ce încerca să influențeze ancheta penală a unui client

După ce a negociat suma, avocatul a fost prins în momentul în care primea banii, într-o acțiune de flagrant desfășurată de DNA. „La data de 5 iunie 2025, inculpatul ar fi primit de la persoana respectivă suma de 7.000 de euro, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”

După reținerea sa, avocatul urmează să fie prezentat Curții de Apel Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Biroului de Operațiuni Speciale Galați pentru organizarea acțiunii.

DNA reamintește că reținerea este o etapă a procesului penal, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. „Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal (…) care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au subliniat anchetatorii.

Razie în Săruleşti, la persoane care colectau ilegal deşeuri / Peste 40 de tone de deşeuri feroase şi neferoase confiscate / Amenzi de 155.000 de lei

Modificări anormale la nivelul testiculelor? Ce boală poate fi