‘Mi-aș dori ca mâine să se repete scenariul din ultimul meci cu ‘U’ Cluj. Adică să avem același rezultat și să vedem aceeași atitudine a jucătorilor. Nu există relaxare la noi, dovadă este meciul trecut cu Rapid și chiar și cu FCSB când am jucat ca și cum de abia începuse campionatul. Deci nu se pune problema de motivație, jucătorii sunt profesioniști și înțeleg ce înseamnă disciplina’, a spus Petre.
Florentin Petre va conduce formația Dinamo de pe banca tehnică în acest meci, în absența antrenorului principal Zeljko Kopic, al cărui tată a decedat.
‘Condoleanțe lui Zeljko, ne pare rău că nu este alături de noi. Însă noi suntem cu sufletul alături de el. Și Patrick Olsen are un deces în familie, îi transmitem și lui condoleanțe. Vom juca acest meci și pentru ei. Eu mi-aș fi dorit ca Zeljko să fie cu mine la acest meci, dar eu am niște ani de antrenorat în spate, am experiență, așa că nu cred că va fi o problemă. Iar meciul de mâine nu depinde decât de jucători, de atitudinea lor, pentru că își doresc să joace pentru antrenorul lor’, a explicat el.
În opinia lui Florentin Petre, formația alb-roșie a jucat cel mai frumos fotbal în actualul sezon al Superligii.
‘Dinamo nu poate să fie Cenușăreasă niciodată, nici măcar a sezonului. Pentru că Dinamo a arătat un fotbal frumos, un fotbal total anul acesta, dovadă și rezultatele bune înregistrate. Din punctul meu de vedere, Dinamo a jucat cel mai frumos și combinativ fotbal în acest an. Am trăit cu satisfacție meciurile din play-off de până acum ținând cont de munca pe care am depus-o să ajungem aici’, a precizat tehnicianul.
Dinamo o întâlnește pe Universitatea Cluj, vineri, de la ora 21:00, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a play-off-ului Superligii.