Fostul șef al SRI Florian Coldea s-a prezentat miercuri dimineață la poliție pentru semnarea controlului judiciar.
„La Dubai erați mult mai vorbăreț. (…) Cum rămâne cu ticăloșia? Cine este ticălos? M-ați făcut ticăloasă. Am avut dreptate cu tot ce am spus?”, l-a întrebat jurnalista Anca Alexandrescu pe Florian Coldea, la ieșirea din sediul poliției.
„Fac procedurile conform legii”, a spus Florian Coldea în fața jurnaliștilor, refuzând să răspundă la alte întrebări.
Nu este prima confruntare între cei doi. În februarie, Anca Alexandrescu i-a pus mai multe lui Florian Coldea la întoarcerea din Dubai. Anca Alexandrescu susținea atunci că a fost făcută „ticăloasă” de Coldea înainte să înceapă filmarea.
„Domnul Coldea a avut ghinionul (sau norocul) de a veni la Bucuresti in acelasi avion cu mine! A tinut neaparat sa vina sa ma salute si sa mi spuna ca este cu fiica in vacanta! Mi-a spus ca ticalosia are o limita… Ce i-am raspuns si ce l-am intrebat de fata cu toti romanii vedeti aici! Intreaga poveste si alte imagini diseara de la 21! Ma urc in avion si voi decola in cateva minute!”, scria Anca Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.
Florian Coldea: „Am încredere totală în justiție”
„Dau explicații pe bună dreptate justitiei. Am totală încredere în justiție. Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei. Respect poziția presei, dar pentru moment vă rog să mă înțelegeți. (…) Vă asigur că o să transmit un punct de vedere coerent când o să vedem despre ce este vorba”, a spus Florian Coldea, luni, la ieșirea din sediul poliției.
Generalul în rezervă Florian Coldea, fostul șef al SRI, e suspect într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani, alături de generalul în rezervă Dumitru Dumbravă (fost șef al direcției juridice din SRI) și de avocatul Doru Trăilă. Dosarul este instrumentat de procurorul Mihaela Iorga Moraru, șefa Secției I a DNA de combatere a corupției.
Preluare dupa https://www.stiripesurse.ro/video-florian-coldea-incoltit-de-anca-alexandrescu-cum-ramane-cu-ticalosia-cine-este-ticalos_3333903.html