Fostul Premier al României, Florin Cîțu, a comentat, pe Facebook, ultimele informații de pe scena politică, acolo unde nu-s a ajuns încă la un nume de premier, pe care să-l propună Nicușor Dan, și la politicile economice pe care viitorul Executiv ar trebui să le pună în aplicare, odată ce noul Guvern va fi instalat la Palatul Victoria.
“Nicușor Dan are toate argumentele de partea lui dacă se opune creșterii taxelor — așa cum aflăm “pe surse”.
1.Deficitul oficial pentru 2025 este 7% – această cifră este cea luată în calcul de Comisia Europeană și agențiile de rating. Ele lucrează cu date oficiale, nu cu „informații pe surse”.
2. Bugetul pentru 2025 a fost construit cu creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli deja aprobate. Legislația spune clar: o eventuală ajustare se face abia după execuția pe 6 luni.
3. Un punct de TVA în plus = 800 milioane euro. Exact cât am pierdut din PNRR (tranșa 3). Bani pe care i-am putea obține imediat dacă guvernarea ar elimina politrucii din conducerea companiilor de stat.
4. Pentru tranșa 4 din PNRR mai e nevoie de o singură reformă: cea a salarizării — care, culmea, presupune reducerea cheltuielilor, nu creșterea lor.
5. Codul fiscal nu permite majorări de taxe mai devreme de 6 luni. O garanție de predictibilitate pentru investitori. Nicușor Dan înțelege, probabil, cât de importantă este stabilitatea fiscală pentru mediul privat.
6. Problema reală e clară: cheltuielile au explodat în 2024. Nu avem o criză de venituri, ci o criză de cheltuieli bugetare. Soluția? Reducerea cheltuielilor, nu taxe mai mari.
Dacă Președintele vrea cu adevărat să evite o nouă rundă de taxe, ar fi bine să-i asculte și pe cei care susțin această direcție.
Deocamdată pare înconjurat doar de „apostolii taxării”, a spus Florin Cîțu.