Florin Cîțu reacționează, în fața valului de critici: Când nu vrei sau nu știi să faci reforme, spui că problema e moștenirea

#image_title

”Când nu vrei sau nu știi să faci reforme, spui că problema e moștenirea. Așa s-a ajuns ca toate guvernele din 2022 încoace să invoce același pretext: PNRR-ul a fost negociat prost.

În esență, li s-ar fi părut acceptabil doar un plan care oferea fonduri fără nicio condiționalitate. Doar că Uniunea Europeană nu funcționează pe astfel de premise. Reformele sunt parte integrantă din orice plan serios de redresare.

În realitate, Planul Național de Redresare și Reziliență al României a primit, la momentul evaluării, unul dintre cele mai bune calificative din partea Comisiei Europene – maxim pe toate componentele, cu excepția uneia legate de costuri.

Astăzi, în loc să implementeze ceea ce au promis, autoritățile aleg să crească taxele și să amâne reformele, transferând responsabilitatea către trecut. Este o formă clasică de evitare a asumării – cu costuri economice și instituționale reale.

Între „profesioniștii” locali care fug de reforme și partenerii europeni care au validat un plan ambițios (chiar dacă la implementare au mai inchis ochii),aleg să am încredere în cei din urmă.

P.S. În ultimii patru ani, guvernele au trăit din moștenirea anului 2021. PNRR, fonduri europene aprobate, programul Anghel Saligny, IMM Invest, conectarea caselor de marcat la ANAF, e-Factura, creștere economică solidă, taxe reduse, deficit bugetar în scădere, cheltuieli bugetare în scădere, împrumuturi în scădere, dobânzi la minime istorice.

Tot ce a urmat a fost consum fără reformă, populism fără asumare și taxe mai mari peste o economie fragilizată.

Așa că, în loc să vă dați cu părerea despre ce s-a făcut „prost” înainte, poate ar fi mai decent să tăceți.

Și da, cu plăcere.”, scrie Florin Cîțu.

Preşedintele CJ Suceava anunţă că lipsa apei este principala problemă în localităţile afectate / Apă menajeră, livrată restricţionat / Ultimul bilanţ al inundaţiilor

Bărbat arestat după ce ar fi întreținut relații sexuale cu fetița iubitei sale