“Foametea roşie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei”, de Anne Applebaum, “Ambiţia morală”, de Rutger Bregman, şi “Poveşti din Bucureşti” de Damian Anfile, în portofoliul Litera din 2026

Editura Litera le propune cititorilor în 2026 un portofoliu premium, format din noi titluri semnate de autori români consacraţi, cărţi-eveniment la nivel global, publicate simultan cu apariţia pe piaţa internaţională, volume inovatoare în domeniul lucrărilor de specialitate – fie că vorbim de istorie sau de ştiinţă – şi blockbustere din zona genurilor fantasy şi romantasy, emergente în rândul tinerilor cititori. De la cărţi multipremiate la fenomene editoriale aşteptate de cititorii din întreaga lume, oferta de carte în format print este dublată, în cele mai multe cazuri, de cele audio, în acord cu trendul ascendent al consumului de audiobookuri de pe piaţa românească.

Autori români

Poate cele mai aşteptate cărţi ale anului sunt romanele semnate de Igor Bergler. La 10 ani de la debutul scriitorului cu Biblia pierdută – roman care a schimbat definitiv piaţa de carte din România şi a stabilit recorduri de vânzări imediat după apariţie, regăsindu-se constant în preferinţele cititorilor an de an -, scriitorul va publica “Gutenberg 42B”. Acesta este continuarea fenomenului editorial “Biblia pierdută” şi îl are în prim-plan pe Charles Baker, unul dintre cele mai îndrăgite personaje din literatura română contemporană. În toamna lui 2026 urmează să apară “Minciuna lui Michelangelo. Întoarcerea ereticilor”, continuarea acţiunii prezentate în “Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări”, volum creionat în jurul unuia dintre cele mai enigmatice personaje artistice şi al relaţiei sale cu Vaticanul.

Alături de Bogdan Caranfilof, Igor Bergler semnează şi volumul de nonficţiune “Istoria nefardată a creştinismului”, o călătorie fascinantă către originile acestei religii, născută din dezbaterile fecunde ale podcastului cu acelaşi nume. Într-o societate în care dezbaterea subiectelor religioase este rară şi adesea tabu, volumul este un apel la cunoaştere şi reflecţie, dar şi o invitaţie la dialog, fără prejudecăţi, despre începuturile şi impactul creştinismului.

În colecţia Folio, Cristian Fulaş revine cu două dintre cele mai apreciate romane ale sale: “Ioşca” şi “După plâns”. Un roman „de un impecabil rafinament stilistic şi narativ” (Carmen Muşat), Ioşca este un cântec închinat vieţilor neînsemnate, care sunt zdrobite şi uitate în fuga nebunească a lumii, fiind primit extraordinar atât de public, cât şi de critica din ţară şi cea internaţională. După plâns cartografiază experienţa recuperării după traversarea unui infern personal şi reconstrucţia identităţii privite cu o sinceritate dezarmantă, ce aminteşte de Hubert Selby Jr., William S. Burroughs şi Irvine Welsh.

2026 marchează şi consolidarea portofoliului de literatură pentru copii scrisă de autori români.

Alex Donovici, cel mai tradus autor român de literatură pentru copii (drepturile pentru cărţile sale fiind vândute deja în 13 limbi de circulaţie internaţională de pe patru continente), debutează în portofoliul Editurii Litera cu “Melcul Fulger şi puterea dragostei”. Cartea continuă aventurile eroilor din seria “Ţup”, singura serie de cărţi contemporane româneşti transformată în desen animat, urmărind călătoria lui Fulger spre Lumea Nouă, în căutarea iubirii. Întâmplările prin care trece melcul îi poartă pe micii cititori într-un univers în care prietenia, iubirea şi empatia devin adevărate superputeri capabile să schimbe lumea. Scris cu umor şi sensibilitate, acest nou volum al autorului devine un prilej de a descoperi importanţa curajului, a perseverenţei şi a deschiderii faţă de ceilalţi.

După succesul fenomenal al primului volum din seria “Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, Alec Blenche continuă aventurile celei mai năstruşnice echipe de fotbal din literatura pentru copii în două noi apariţii mult aşteptate: “Jurnalul unui fotbalist de buzunar vol. 2 – Serenade, salate şi surprize” şi vol. 3 – “Tactici, texte şi tobogane”. Primite cu entuziasm de fani, aceste volume explorează, într-un stil modern şi accesibil, teme esenţiale precum descoperirea puterii personale, acceptarea vulnerabilităţii şi cultivarea spiritului de echipă, aducând laolaltă lectura, fotbalul şi valorile care formează adevăraţi campioni. Tot sub semnătura lui Alec Blenche, Editura Litera lansează o nouă serie ilustrată pentru copii – “Căpitanul Codiţă şi micii exploratori” – o aventură plină de imaginaţie în care şase prieteni pornesc pe mare, la bordul unei corăbii, într-un ocean plin de surprize şi descoperiri cu miez.

În categoria nonficţiune scrisă de autori români, Cătălin Ranco Piţu revine cu o nouă carte despre evenimentele din Decembrie 1989, “Mai ucigaşi ca ucigaşii. Mai vandali ca vandalii”, o carte scrisă cu nerv, într-un spirit polemic şi elemente în premieră, o analiză exhaustivă asupra tuturor argumentelor existenţei teroriştilor, una dintre cele mai mari controverse ale Revoluţiei. Autorul îşi propune să deconstruiască toate ipotezele apărute în spaţiul public care susţin existenţa acestor grupări specializate care au acţionat coordonat şi au contribuit decisiv în desfăşurarea Revoluţiei Române, în antiteză cu ceea ce a fost prezentat în volumul “Ruperea blestemului”, scopul fiind acela ca toţi cei care sunt sincer interesaţi de adevărul evenimentelor de acum 36 de ani şi încă mai au dubii cu privire la fenomenul terorist să poată decide, în baza propriului raţionament, dacă acesta a existat sau nu.

O altă apariţie inedită este volumul “Prinţesa Ecaterina Caradja a României – O autobiografie”. Viaţa Prinţesei Ecaterina Caradja-Cantacuzino (1893–1993) ar putea fi baza unui scenariu de film, care include mai multe epoci cu frământările lor politice, istorice şi culturale, desfăşurându-se în patru ţări şi pe două continente. Prinţesa Ecaterina Caradja rămâne una dintre personalităţile remarcabile ale României interbelice, deşi puţină lume îi ştie povestea sau îi cunoaşte faptele de curaj, altruism şi binefacere. Cea mai celebră dintre acestea rămâne îngrijirea pilotului american Richard W. Britt, al cărui avion s-a prăbuşit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în curtea conacului său. Datorită tacticilor sale diplomatice, acest prizonier de război nu a fost predat naziştilor – fapt de eroism pentru care, mult mai târziu, în 1977, prinţesa a fost distinsă cu Medalia de Onoare „George Washington”. Volumul, scris la persoana întâi, este bazat pe o serie de înregistrări cu Ecaterina Caradja, care îşi relatează cu deplină luciditate povestea unei vieţi la capătul căreia învăţăm ce înseamnă lupta pentru bunătate şi adevăr.

Capitala ni se dezvăluie în volumul “Poveşti din Bucureşti” de Damian Anfile, un alt titlu mult aşteptat, ce urmează să fie publicat în condiţii grafice deosebite – cu paisprezece ilustraţii de mână. Acesta reprezintă o cartografiere subiectivă şi plină de farmec a oraşului, realizată în stilul de povestitor inconfundabil al autorului.

Ficţiune străină premium

În colecţia Folio, Editura Litera aduce cititorilor români cele mai importante pariuri literare ale momentului: două voci feminine aflate la debut care au stârnit elogiile criticii internaţionale. Romanul “Corespondenta” de Virginia Evans, bestseller #1 New York Times cu drepturi vândute în peste 23 de ţări, este o bijuterie literară despre puterea de a găsi consolare în literatură şi în legăturile cu oameni pe care s-ar putea să nu-i întâlnim niciodată în persoană, dar şi o poveste despre trufia tinereţii şi înţelepciunea bătrâneţii. Nu în ultimul rând, este un elogiu adus cuvântului scris şi subtilităţii sale, care poate produce schimbări atunci când acestea par imposibile – atât în viaţa personajului Sybil Van Antwerp, cât şi, de ce nu, în cea a cititorilor.

Mizând pe modul în care trecutul ne modelează prezentul, romanul “Sub apă”, semnat de Tara Menon, este o naraţiune despre prietenie şi doliu, rasism şi viaţă multiculturală pe fundalul dezastrelor provocate de natură. Lectura cărţii, scrisă cu mult nerv, ne proiectează într-o stare „ca şi cum ai fi sub apă: imersivă, misterioasă şi străpunsă de lumină”, după cum punctează elogios critica prin vocea scriitoarei Namwali Serpell. Drepturile pentru publicarea romanului au fost vândute în peste 32 de ţări. Tara Menon abordează cu mult curaj teme incomode, subliniind cum în faţa ororii, ca şi în faţa valurilor, rezilienţa este cea care ne ajută să mergem mai departe.

De pe lista recomandărilor nu pot lipsi romanele semnate de Allen Levi: “Theo din Golden” explorează importanţa mirării pentru o viaţă plină de sens şi posibilităţile pline de anvergură ale bunătăţii anonime, aducând în prim-plan creaţia artistică ca formă de conectare umană. De asemenea, M.L. Stedman revine cu mult-anticipatul “O viaţă atât de îndepărtată”, – ce urmează să apară în peste 45 de ţări – a doua carte a scriitoarei cu origini australiene după bestsellerul “Lumina dintre oceane”. Este o meditaţie plină de speranţă asupra timpului şi asupra eforturilor pe care le depunem pentru a proteja ceea ce iubim.

Colecţia Folio îşi extinde orizontul către teritorii unde literatura devine un act de supravieţuire: “Când dansează licuricii” de Aisha Hassan este o incursiune emoţionantă pe străzile vibrante din Lahore, Pakistan. Inspirat dintr-o poveste reală, romanul surprinde legăturile invizibile, dar indestructibile, ale unei familii aflate în căutarea izbăvirii. “Librarul din Gaza” de Rachid Benzine reprezintă o odă adusă demnităţii umane în condiţii limită: prin ochii lui Nabil, personajul central, se conturează o lume asediată în care cărţile încetează să fie simple obiecte şi devin „plămâni spirituali” – singurul loc în care mai poţi respira atunci când aerul de afară pare să lipsească.

Thriller

În 2026, fanii thrillerului vor fi recompensaţi cu noi titluri semnate de scriitoare care s-au impus deja în preferinţele cititorilor. După succesul romanului “Nimic nu este adevărat”, Lisa Jewell revine cu “Secretul celor trei”, o naraţiune scrisă într-un ritm alert, cu o intrigă inteligentă şi multe elemente noir. Totodată, Leslie Wolfe, autoarea emergentă a bestsellerului “Chirurgul”, care a cucerit cititorii din întreaga lume, publică “Spitalul” – o carte care uimeşte prin dinamism, o cursă captivantă unde totul este pus sub semnul întrebării. Tu, eu, ea de Sue Watson, un thriller psihologic ce chestionează încrederea în relaţia de cuplu pe fundalul peisajului idilic din Cornwall, este o altă apariţie remarcabilă pentru amatorii genului. Nu în ultimul rând, pentru cei care îşi doresc să intre în pielea unui detectiv şi au adorat “Mandibula lui Cain” de Edward Powys Mathers, va fi editat un nou murder-mystery puzzle plin de intrigi şi simboluri: “Judecata lui Solomon” de John Finnemore. O aluzie la parabola biblică a celor două femei cărora li se face dreptate în faţa regelui înţelept, cartea se joacă deliberat cu ordinea paginilor şi cu indicii deopotrivă literare şi detectivistice, contribuind astfel la consolidarea unui nou subgen şi în ţara noastră.

Nonficţiune

Istorie

În colecţia Kronika, dedicată celor mai importante lucrări de istorie şi de eseu politic, două noutăţi pot contribui la înţelegerea cu acurateţe a spaţiului estic în contextul actualităţii. Volumul “Foametea roşie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei” de Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer, aduce în prim-plan unul dintre cele mai devastatoare episoade din istoria secolului XX şi ne arată cum statul sovietic a folosit fără milă propaganda pentru a învrăjbi vecinii între ei, în scopul de a elimina elementele presupus „antirevoluţionare”. Acesta este completat de un nou volum semnat de Antony Beevor, “Rasputin şi căderea Romanovilor”, o lucrare dedicată unui personaj enigmatic care a fascinat deopotrivă familia imperială ţaristă şi pe istoricii care l-au studiat: văzut în mod fatidic ca un „om providenţial”, Rasputin a contribuit în mare măsură la prăbuşirea celei mai mari autocraţii din lume. Adevărata sa moştenire ar putea fi înţeleasă astăzi ca o lecţie tulburătoare despre forţa simbolică a mitului, după cum subliniază prestigiosul istoric, ale cărui volume au fost traduse în 37 de limbi şi s-au vândut în 9 milioane de exemplare în întreaga lume.

Schimbând registrul, în 2026 va fi publicată “Misiunea. CIA în secolul XXI” de Tim Weiner, continuarea volumului “CIA. O istorie secretă”, volum distins cu National Book Award şi dedicat celui mai celebru serviciu de inteligenţă al lumii. Noua carte relevă provocările organizaţiei în era tehnologiei şi a polifoniei informatice trecând în revistă cele mai importante evenimente ale începutului de mileniu, de la atacul terorist din 11 septembrie 2001, trecând prin războaiele din Afghanistan şi Irak, până la confruntările mai mult sau mai puţin făţişe cu Rusia şi China.

O altă lucrare ce nu va putea trece neobservată de pasionaţii de istorie este “Occidentul. O istorie de 4 000 de ani” de Josephine Quinn. Autoarea susţine că adevărata istorie este mult mai vastă decât ne-ar putea face să credem paradigma „civilizaţiei” consacrată în epoca victoriană: contactul, conexiunile şi disoluţia comunităţilor sunt cele care determină schimbările, iar oamenii, nu popoarele sunt artizanii istoriei.

Ştiinţă

În portofoliul de ştiinţă de neratat se anunţă lucrarea “O scurtă istorie a universului (şi locul nostru în el)”, un eseu fascinant despre căutarea de sens într-un vast ocean cosmic, semnată de dr. Sarah Alam Malik, o fiziciană premiată, specializată în fizica particulelor, expertă de renume internaţional în domeniul materiei întunecate. De la astrologia antică la revoluţia copernicană, de la materia întunecată la căutarea noastră de viaţă în afara Pământului, cartea va purta cititorul într-o călătorie prin descoperirile care au impulsionat şi au răsturnat continuu înţelegerea noastră despre cosmos şi natura realităţii.

O altă lucrare ce merită menţionată este “Ambiţia morală” de Rutger Bregman, unul dintre cei mai importanţi tineri gânditori europeni: considerată „cartea anului 2025″ de publicaţia The Guardian, recomandată deopotrivă de un mare istoric precum Timothy Snyder şi de bine-cunoscutul scriitor şi umanist Stephen Fry, eseul pune în centrul său voinţa de a face lumea un loc mult mai bun şi ne arată cum putem contribui, cu talentele noastre, la combaterea marilor provocări ale timpului.

Cărţi în #trending pe reţelele de socializare

Cărţile la modă pe reţelele de socializare şi în rândul comunităţii booktok. “Pasiune regăsită” de Liz Tomforde, a cincea carte sports romance din seria “Windy City” este aşteptată de fanii autoarei americane, a cărei comunitate reuneşte peste un milion de fani din întreaga lume. De asemenea, în prima parte a anului vor fi publicate volumele “Taming 7” şi “Releasing 10” de Chloe Walsh, care încheie seria “Boys of Tommen”, ce a făcut furori pe TikTok, Goodreads şi Amazon. Dincolo de formula care a consacrat-o şi a făcut deliciul tinerilor cititori, aceste ultime volume se diferenţiază prin accentul pus de autoare pe dinamica sănătăţii mentale a personajelor sale, aducând în prim-plan teme importante din viaţa reală.

“Bloodwing Academy. Pe aripi de sânge” de Briar Boleyn este primul volum dintr-o tetralogie ce va face deliciul fanilor romantasy. Tot pentru fanii genului tentant se anunţă “Imperiul de foc şi spini” de Marion Blackwood, primul volum al unei serii în care creaturi mitice sunt aduse împreună de o acţiune atent creionată, în care suspansul se alimentează cu fiecare pagină. O veste bună vine şi din partea scriitoarei Lauren Roberts care pregăteşte pentru fanii săi debutul unei noi serii romantasy inspirată din universul trilogiei “Powerless”, tradusă în 30 de limbi în mai puţin de doi ani de la apariţie.

În prima parte a acestui an va apărea “Florăria cu poveşti de dragoste” (The Daisy Chain Flower Shop) de Laurie Gilmore, un nou volum cozy romance al îndrăgitei serii Dream Harbor, din care au mai fost publicate volumele “Clătite cu căpşuni şi dragoste”, “Cafea cu mirodenii şi iubire” şi “Magie cu miros de brad”. De data aceasta acţiunea îşi schimbă decorul într-o florărie plină de culoare care aminteşte de notele vibrante şi parfumate ale primăverii.

Seria noutăţilor se încheie cu romanul “Sandwich” de Catherine Newman, un bestseller internaţional nominalizat la GoodReads Choice Awards 2024, categoria Readers Favorite Fiction, în curs de apariţie în peste 15 ţări. Cartea prezintă o poveste emoţionantă şi amuzantă despre o vacanţă de vară petrecută în familie, unde secretele şi prânzurile luate împreună se întrepătrund până în punctul în care cea mai importantă lecţie devine aceea în care învăţăm să lăsăm lucrurile să curgă de la sine. Este totodată o explorare a crizei vârstei de mijloc, a relaţiilor familiale şi a naturii ciclice a maternităţii.

Trump scrie pe reţeaua sa că e ”prea târziu” să se oprească construirea sălii sale de bal, în timp ce se judecă cu National Trust for Historic Preservation

Şedinţă extraordinară de Guvern pentru a aproba o OUG cu impact în sistemul de educaţie / În lipsa măsurilor, 30% dintre unităţile de învăţământ care şcolarizează elevi în învăţământul tehnologic nu ar puyea face înscrieri pentru anul şcolar viitor