Focar de pestă porcină africană: Peste 1000 de porci sacrificați dintr-o fermă din Sălaj

Instituţia Prefectului Sălaj precizează, miercuri, într-un comunicat de presă, că Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat, marţi, o hotărâre privind adoptarea planului de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană (PPA), confirmată într-o exploataţie comercială de suine din localitatea Popeni.

Potrivit planului de măsuri adoptat, începând cu data de 19 noiembrie s-a stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului, cu o rază de trei kilometri, respectiv o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 kilometri.

„În exploataţia în care a fost identificat focarul de PPA s-au luat o serie de măsuri, precum: plasarea exploataţiei sub supraveghere; inventarierea animalelor existente în exploataţie; întocmirea anchetei epidemiologice cu stabilirea posibilei surse de infecţie; sacrificarea animalelor din exploataţie (circa 1.200 de exemplare); distrugerea carcaselor, cadavrelor şi a altor materiale posibil contaminate prin îngropare şi dezinfecţia în totalitate a exploataţiei”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, o comisie de specialitate va stabili valoarea de despăgubire a porcilor sacrificaţi din exploataţie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Întâlnire decisivă la Budapesta: Cătălin Predoiu, videoconferinţă cu ministrul de Interne al Ungariei pe tema Schengen

Ciolacu: Ciucă a spus că nu e bine că am vorbit cu Trump; o să-i contactez pe Scholz şi Macron pentru a-i certa că au vorbit