Fondatorul Telegram, împiedicat să plece la Oslo, critică Franța pentru ingerință electorală în România. I s-ar fi cerut ‘să interzica vocile conservatoare’

Durov, pus sub acuzare în Franţa pentru complicitate la activităţi infracţionale, a afirmat deja pe reţeaua socială X că Nicolas Lerner, şeful informaţiilor externe franceze, îi ‘ceruse să interzică vocile conservatoare în România’ înainte de scrutin, câştigat la jumătatea lunii mai de candidatul centrist pro-european, Nicuşor Dan.

Serviciile secrete externe franceze (DGSE) au respins imediat aceste acuzaţii.

‘Ceea ce este interesant este că, după această dezminţire, au existat alte fapte care au venit să confirme ceea ce spusesem. Acest domn (Nicolas Lerner) se afla în România cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale’, a explicat Durov, prin videoconferinţă, în cadrul Forumului Libertăţii de la Oslo, organizat de Fundaţia pentru Drepturile Omului.

‘Este foarte important să existe transparenţă în legătură cu cererile pe care le primim’, a adăugat el.

content-image

În cursul intervenţiei sale, Durov a dat asigurări că autorităţile franceze au cerut în trecut Telegram să ‘închidă un canal public al militanţilor şi manifestanţilor de extremă stânga’.

‘Noi am examinat acest canal şi această cerere părea complet ilegitimă. Am refuzat să ne supunem acestei solicitări’, a precizat el, fără a oferi alte detalii.

După o arestare spectaculoasă la coborârea sa din avion, omul de afaceri rus în vârstă de 40 de ani, naturalizat francez în 2021, a fost inculpat în august 2024 pentru o serie de infracţiuni, justiţia franceză reproşându-i în general că nu a acţionat împotriva difuzării de conţinut infracţional pe mesageria sa.

‘Am răspuns la toate cererile legale pe care le-am primit, aşadar până acum nu înţelegem ce am făcut greşit’, s-a apărat el, adăugând că ancheta avansează ‘cu o lentoare frustrantă’.

Pavel Durov este supus unui control judiciar strict care îi interzice să părăsească Franţa fără permisiunea autorităţilor. Recent, justiţia a refuzat să dea curs cererii sale de a se deplasa în SUA din motive profesionale, explicând că această deplasare nu pare a fi ‘nici necesară, nici justificată’.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Președintele Lituaniei solicită sancțiuni anti-ruse puternice, asemănate cu un ‘cocktail Molotov’

Războiul din Ucraina creează tensiuni în Germania: Divergențe între oficiali privind condițiile de utilizare a armelor germane