Ford opreşte temporar producţia camionetelor electrice F-150 Lightning, pentru şase săptămâni

Ford Motor va suspenda producţia camionetelor electrice F-150 Lightning în perioada 18 noiembrie – 6 ianuarie, decizie CARE vine în contextul ajustării planurilor companiei pentru a echilibra creşterea vânzărilor şi profitabilitatea, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters.

Fabricile din Statele Unite vor fi, de asemenea, închise pentru o săptămână de vacanţă în decembrie.

În august, Ford a renunţat la un proiect pentru un SUV electric cu trei rânduri de scaune  şi a amânat lansarea unei noi versiuni electrice a camionetei F-150, concentrându-şi investiţiile pe vehiculele hibride.

În acest an, vânzările de vehicule F-150 Lightning s-au dublat în al treilea trimestru, cu 7.100 de unităţi, dar reprezintă doar 3,6% din totalul vânzărilor de camionete din seria F.

CEO-ul Ford, Jim Farley, a subliniat că reducerea costurilor de producţie pentru vehiculele electrice este esenţială pentru viitorul companiei, care anticipează pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari în acest sector în 2024.

 

ALEGERI ÎN SUA – Americanii votează pentru mai mult decât preşedintele lor. Vor fi organizate referendumuri care privesc avortul, vânătoarea de trofee sau guvernatorii

Indonezia interzice vânzarea telefoanelor Google Pixel şi iPhone 16, din cauza nerespectării cerinţelor privind componentele locale