Estonul Paul Aron, în vârstă de 20 de ani şi aflat în prezent pe locul patru în campionatul F2, va fi pilotul de rezervă al echipei Alpine de Formula 1 în 2025, a anunţat echipa franco-britanică, sâmbătă, cu ocazia Marelui Premiu al Qatarului.
Aron participă în acest an la primul său sezon de Formula 2 cu echipa Hitech.
„Suntem încântaţi să ni se alăture Paul. Există o nouă generaţie în Formula 1, după cum vedem cu mulţi piloţi tineri care au un impact imediat ce ajung. Credem că Paul este unul dintre cele mai bune talente şi aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem dezvoltându-se ca pilot de Formula 1”, a declarat italianul Flavio Briatore, consilier executiv al echipei Alpine.
Încă în lupta pentru titlu cu două weekenduri înainte de final, Aron este al doilea cel mai bun debutant din categorie, după brazilianul Gabriel Bortoleto, care conduce campionatul şi va pilota în F1 cu Sauber anul viitor. Estonul a terminat pe locul 3 în campionatul F3 în 2023.
„Este incredibil să mă alătur echipei Alpine. Este în mod clar o echipă excelentă pentru orice tânăr pilot şi sunt foarte mulţumit că Flavio (Briatore) şi Oliver (Oakes, proprietarul echipei Hitech şi şeful echipei Alpine) mi-au oferit această oportunitate. Înainte de 2025 şi de munca grea de a fi pilot de rezervă, trebuie să mă concentrez pe campionat la sfârşitul anului şi voi da totul pentru a juca pentru titlu”, a declarat estonul, care a obţinut pole position-ul în acest weekend în Qatar.
Australianul Jack Doohan, pilotul de rezervă al Alpine în 2024, a fost promovat în echipa de start pentru sezonul 2025. El îl va înlocui pe francezul Esteban Ocon, care pleacă la echipa americană Haas, şi va face echipă cu celălalt francez de pe grilă, Pierre Gasly.