Formula 1: Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite, al treilea său succes din 2025 / Australianul este pentru prima dată lider în clasamentul general

Australianul Oscar Piastri (McLaren) a câştigat, duminică, la Jeddah, Marele Premiu al Arabiei Saudite, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Pentru Piastri este a treia victorie din acest sezon, după cele din China şi Bahrain.

Pe locul doi a terminat Max Verstappen (Red Bull) şi pe trei s-a clasat Charles Leclerc (Ferrari).

„A fost o cursă destul de grea. Sunt foarte fericit că am câştigat. Încă mai avem nevoie de ceva mai mult, Max a fost un pic prea aproape pentru gustul meu”, a declarat Piastri.

Poziţiile 4-10 au fost ocupate duminică de Lando Norris (McLaren), George Russell (Mercedes), Kimi Antonelli (Mercedes), Lewis Hamilton (Ferrari), Carlos Sainz (Williams), Alexander Albon (Williams) şi Isack Hadjar (Racing Bulls Honda).

În clasamentul general, Oscar Piastri a urcat pe primul loc pentru prima dată în carieră, având 99 de puncte. Lando Norris este pe locul doi, cu 89 de puncte, iar Verstappen este al treilea, cu 87 de puncte. La constructori, lider este McLaren, cu 188 de puncte, în timp ce Mercedes, locul doi, are 111 puncte.

Etapa următoare a sezonului de F1, Miami Grand Prix, va avea loc în data de 4 mai.

Superliga: Victorie de Paşte pentru FCSB, care s-a impus în derby, 3-2 cu CFR Cluj

Ierusalimul sub semnul războiului – Al doilea Paște de la declanșarea conflitului din Gaza