Formula 1: Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Spaniei

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) s-a impus duminică în Marele Premiu al Spaniei, la Barcelona, reuşind să bifeze a cincea victorie stagională.

Plecat din pole-position, Oscar Piastri s-a instalat pe primul loc încă din start, conducând cursa în faţa coechipierului său, britanicul Lando Norris. În lupta pentru primul loc a intrat, la un moment dat şi campionul mondial en-titre, Max Verstappen (Red Bull), însă Piastri a lămurit lucrurile rapid.

Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Spaniei, impunându-se pentru a cincea oară în acest sezon.

Lando Norris a terminat pe locul secund, monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a fost al treilea, britanicul George Russell (Mercedes) s-a clasat pe locul 4, iar Max Verstappen, care se afla pe cinci în ultimele două tururi, a primit o penalizare de zece secunde după un incident cu Russell, şi a căzut pe locul zece, obţinând un singur punct. În aceste condiţii Nico Hulkenberg (Sauber) a urcat pe locul 5, cea mai bună clasare pentru pilotul german din 2019 încoace.

 

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în cinci baze aeriene

Vicepreşedintele PE, Victor Negrescu: Comisia Europeană a reacţionat rapid la interpelarea mea cu privire la situaţia de la Salina Praid/ Negrescu face apel la autorităţile române să solicite activarea mecanismului de ajutor european