Reprezentanţii Forţelor Navale Române propun dezvoltarea Portului Militar Constanţa, iar proiectul prevedere construcţia şi amenajarea unui nou cheu militar în zona digului de sud al portului Constanţa. Prin această iniţiativă va fi asigurată o nouă zonă de acostare, atât pentru navele Forţelor Navale Române, cât şi pentru cele ale aliaţilor.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, au participat, marţi, la sediul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, la prezentarea unui nou proiect de dezvoltare a infrastructurii Portului Militar Constanţa, care va fi realizat prin colaborarea dintre cele două ministere.
Planurile, care au fost prezentate de şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, includ construcţia şi amenajarea unui nou cheu militar în zona digului de sud al portului Constanţa.
”Proiectul, care presupune transferul unei suprafeţe din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a MApN, va asigura o nouă zonă de acostare, atât pentru capabilităţile actuale sau care vor intra în înzestrarea Forţelor Navale Române, cât şi pentru cele ale aliaţilor, precum şi o serie de facilităţi de infrastructură portuară care vor fi realizate la ultimele standarde în domeniu”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale.
Viceamiralul Mihai Panait a transmis că, prin noul proiect, va fi realizat un acces mult mai rapid al navelor la cheu.
”Printre cerinţele operaţionale îndeplinite de realizarea proiectului se numără facilitarea unui acces mult mai rapid al navelor la cheu, spre deosebire de actuala arhitectură portuară, utilizarea infrastructurii deja existente, cu eventuale extinderi, în funcţie de necesităţi, existenţa în zona adiacentă a Canalului Dunăre-Marea Neagră, element care asigură suportul logistic şi cooperarea cu alte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi oportunitatea de a construi spaţii şi facilităţi moderne necesare îndeplinirii misiunilor şi activităţilor maritime naţionale şi internaţionale”, a arătat viceamiralul Panait.
Reprezentanţii Forţelor Navale au mai precizat că miniştrii Tîlvăr şi Grindeanu au arătat întreaga disponibilitate pentru accelerarea demersurilor de natură administrativă, care să permită demararea construcţiei proiectului de infrastructură în cel mai scurt timp. Cei doi miniştri au inspectat, din largul acvatoriului portului Constanţa, de la bordul şalupei de cercetare hidrografică OCEAN 1, din dotarea Forţelor Navale, locaţia propusă pentru proiectul de dezvoltare a obiectivului militar.
”Sunt convins că proiectul a atins maturitatea necesară, din punct de vedere al dimensiunii de planificare, astfel încât, cu ajutorul colegilor din Ministerul Transporturilor, să putem trece rapid la implementare, ceea ce va asigura Forţelor Navale Române o facilitate modernă unde flota care se va întregi prin programele de înzestrare aflate în pregătire să poată fi gestionată la standarde interoperabile cu marinele militare aliate. Am agreat cu domnul ministru Grindeanu să sprijinim de la nivelul conducerii celor două ministere dezvoltarea acestei iniţiative, care are o mare importanţă pentru Forţele Navale, dar care include şi o consistentă dimensiune de tip dual use, pentru că edificarea şi integrarea unei infrastructuri de ultimă generaţie în ansamblul general al Portului Constanţa aduce beneficii evidente şi acestei structuri strategice a României şi a Uniunii Europene”, a declarat Angel Tîlvăr.
Programul agendei ministrului Apărării Naţionale a continuat cu deplasarea în portul militar Constanţa, unde, însoţit de şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a vizitat şi o mare parte din capabilităţile Forţelor Navale staţionate în portul militar Constanţa, nave militare utilizate pentru îndeplinirea angajamentelor ţării noastre.