Fost angajat al Ministerului Apărării, găsit împușcat într-o casă de vacanță

Un vecin al bărbatului ar fi alertat autoritățile, iar polițiștii au ajuns rapid la fața locului, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău.

„La data de 25 martie, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil din Cozieni a fost descoperit cadavrul unui bărbat. În urma sesizării, un echipaj de poliţie s-a deplasat la imobilul indicat şi a constatat că cele sesizate se confirmă, în locuinţă fiind depistat un bărbat ce prezintă leziuni ce par a fi produse prin împuşcare, leziuni incompatibile cu viaţa.

Din primele verificări s-a stabilit că ar fi vorba despre un bărbat de 71 de ani, din Prahova, ce ar fi deţinut o locuinţă de vacanţă în Cozieni”, a declarat IPJ Buzău pentru Agerpres.

Autoritățile au precizat că nu au fost găsite urme care să sugereze acte de violență și iau în calcul varianta unei sinucideri.

„De îndată, a fost constituită o echipă complexă, formată din poliţişti criminalişti, de la investigaţii criminale şi din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care s-a deplasat la faţa locului.

Până la acest moment nu au rezultat indicii ale implicării în acte de violenţă, fiind luată în calcul inclusiv ipoteza suicidului, cercetarea la faţa locului este în derulare, iar poliţiştii continuă investigaţiile pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, a adăugat sursa citată.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dispărut de aproape patru luni: Un adolescent de 16 ani, căutat de Poliție după ce și-a renegat familia

Mii de jucării chinezeşti contrafăcute, importate de o firmă din Republica Moldova, depistate în port şi confiscate