Fost deputat german, condamnat cu suspendare pentru corupție în favoarea Azerbaidjanului

#image_title

Cazul a fost dezvăluit în 2017 şi au fost de asemenea acuzaţi parlamentari spanioli, italieni şi belgieni. Potrivit Parchetului german, Eduard Lintner a primit din partea Azerbaidjanului fonduri pe care le-a transferat parţial altor deputaţi pentru a-i determina să voteze decizii favorabile guvernului preşedintelui azer Ilham Aliev.

Eduard Lintner a fost timp de 33 de ani deputat al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), ramura bavareză a formaţiunii de centru-dreapta Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a actualului cancelar federal german Friedrich Merz.

Un purtător de cuvânt al Tribunalului din Munchen a confirmat sentinţa, anunţată iniţial de postul de televiziune ZDF, dar a precizat că aceasta va fi comutată în eliberare condiţionată, aşadar fostul deputat nu va fi încarcerat.

Este prima condamnare pronunţată în această afacere, a semnalat organizaţia Transparency International, care însă a deplâns faptul că în Belgia ancheta în acest caz a fost clasată, iar în Italia persoanele acuzate au scăpat fără condamnări în urma prescrierii faptelor.

Transparency International descrie totuşi această sentinţă ca fiind una “istorică”, întrucât este prima dată când corupţia în slujba regimurilor autoritare este pedepsită în Germania.

“Cumpărarea unor reprezentanţi aleşi de către state autocratice ameninţă sistemul nostru democratic. Faptul că unul dintre cei implicaţi în cazul legat de Azerbaidjan a fost tras la răspundere este un semnal important pentru protejarea instituţiilor democratice şi împotriva corupţiei strategice”, a declarat Margarete Bause, vicepreşedinta Transparency International.

Procesul împotriva lui Lintner şi a unui alt deputat german, Axel Fischer, membru al partidului CDU timp de 23 de ani şi doi ani lider al grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), a început în luna ianuarie.

Dar dosarul deschis împotriva lui Fischer a fost separat de procedura principală din cauza unor probleme de sănătate ale acuzatului şi este programat să fie reluat în toamna acestui an.

O a treia persoană pusă sub acuzare în acest caz, deputata CDU Karin Strenz, a decedat în anul 2021.

Toţi aceştia au negat în mod constant acuzaţiile, iar Lintner a susţinut că banii primiţi din Azerbaidjan erau destinaţii societăţii sale pentru dezvoltarea relaţiilor germano-azere şi pentru misiuni de monitorizare a alegerilor.

TAROM lansează o ofertă specială de Ziua Internațională a Prieteniei: Reduceri pentru grupuri mai mari de cinci persoane

Papa Leon al XIV-lea a lansat un apel pentru pace globală și dialog într-o lume marcată de conflicte