Lucio, fostul fundaş central al unor cluburi precum Bayern München şi Inter Milano, este „stabil, conştient şi sub îngrijirea unei echipe multiprofesionale”, care îi asigură un tratament medical specializat pentru arsuri, potrivit spitalului din Brasilia în care este internat. Raportul centrului medical din capitala Braziliei nu dezvăluie gravitatea arsurilor sau zonele corpului afectate, potrivit Agerpres.
Campionul mondial, în vârstă de 47 de ani, s-a retras din fotbalul profesionist în 2019, după ce a evoluat la cel mai înalt nivel în fotbalul european în cursul carierei sale, la echipele germane Bayer Leverkusen şi Bayern Munchen, precum şi la cluburile italiene Juventus Torino şi Inter Milano.
Pe lângă titlul de campion mondial din 2002, Lucio a câştigat două Cupe ale Confederaţiilor cu selecţionata Braziliei şi Liga Campionilor în 2010, cu Inter Milano, alături de românul Cristian Chivu.