Cu acest articol, Haley reduce astfel la tăcere vocile din presă care săptămâna trecută au evidenţiat absenţa fostei ambasadoare a SUA la ONU – după retragerea ei în martie – din campania electorală, din cauza presupusei sale antipatii faţă de Trump.
Nikki Haley – pe care Trump însuşi a numit-o ambasadoare a SUA la ONU, pentru ca ulterior buna relaţie dintre cei doi să se răcească – a subliniat în articol că uneori nu este de acord cu fostul preşedinte, dar pe de altă parte nu este de acord „aproape tot timpul” cu candidata democrată Kamala Harris.
Haley a subliniat că sub administraţia lui Joe Biden inflaţia a crescut vertiginos, lumea a devenit un loc mai periculos, haosul a apărut la graniţa cu Mexicul şi expansiunea Chinei nu a fost oprită, iar aceste tendinţe nu vor face decât să se înrăutăţească în eventualitatea unei administraţii Harris.
Fosta ambasadoare a SUA la ONU a insistat că în articolul său se adresează celor care sunt de acord cu politicile pe care Trump le-a aplicat în timpul mandatului său, „dar nu-i apreciază tonul şi nici nu-i acceptă excesele”.
„Le spun: Trump nu este singurul în acest scrutin. Aceste alegeri nu sunt un referendum despre el, sunt o alegere între el şi Kamala Harris”, a subliniat politiciana republicană.
Haley a recunoscut că, într-un al doilea mandat, Trump va face lucruri care vor displăcea, dar a avertizat totodată că niciun politician nu este infailibil, însă „în ceea ce priveşte impozitele, cheltuielile, inflaţia, imigraţia, energie şi securitatea naţională, Trump este în mod clar cea mai bună opţiune”.