Fostul CEO al Google, Eric Schmidt, avertizează: Modelele AI pot fi sparte şi ”pot învăţa cum să ucidă pe cineva”

#image_title

Eric Schmidt, fostul director general al Google, a lansat un avertisment dur privind riscurile inteligenţei artificiale, afirmând că modelele AI pot fi piratate şi transformate în instrumente periculoase, transmite CNBC.

În cadrul conferinţei Sifted Summit, Schmidt a spus că există ”dovezi că modelele, fie ele deschise sau închise, pot fi hackuite pentru a-şi pierde limitele de siguranţă”, iar în procesul de antrenare ”pot învăţa inclusiv cum să ucidă pe cineva”.

El a subliniat că marile companii impun bariere stricte pentru a împiedica asemenea comportamente, însă sistemele pot fi totuşi ”inversate” sau manipulate prin atacuri de tip prompt injection ori jailbreaking. Acestea pot forţa AI-ul să ignore regulile de siguranţă şi să genereze conţinut periculos.

Deşi a recunoscut pericolele proliferării necontrolate a inteligenţei artificiale, Schmidt a declarat că AI-ul este ”subestimat, nu supraevaluat”, comparându-l cu ”sosirea unei inteligenţe extraterestre” care va depăşi capacităţile umane. Fostul CEO crede că, în următorii 5–10 ani, impactul economic şi transformator al AI-ului va fi ”uriaş şi imposibil de ignorat”.

 

SUA impun sancţiuni unei rafinării chineze şi altor entităţi, pentru achiziţii de petrol iranian

Acţiunile companiilor americane de minerit cresc puternic după ce China a înăsprit controlul asupra exporturilor de pământuri rare