Fostul ministru al Energiei Virgil Popescu: Ca europarlamentar, voi susţine toate măsurile care consolidează independenţa şi securitatea energetică a Uniunii Europene. Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate

#image_title

Fostul ministru al Energiei Virgil Popescu, în prezent europarlamentar, spune că, în calitate de susţinător ferm al energiei nucleare, a solicitat Comisiei Europene clarificări privind investiţiile destinate creşterii producţiei în acest sector strategic. Acesta spune că Dan Jørgensen, comisarul pentru Energie, i-a transmis că Programul nuclear cu caracter informativ (PINC), actualizat recent, evaluează evoluţia capacităţilor de producţie şi necesarul de investiţii pe întreg ciclul de viaţă al instalaţiilor nucleare. Virgil Popescu mai spune că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate, iar el, ca europarlamentar, va susţine toate măsurile care consolidează independenţa şi securitatea energetică a Uniunii Europene.

”Necesarul de energie al Uniunii Europene creşte accelerat. Ca susţinător ferm al energiei nucleare, am solicitat Comisiei Europene clarificări privind investiţiile destinate creşterii producţiei în acest sector strategic. Comisarul pentru Energie, Dan Jørgensen, mi-a transmis următoarele precizări:

Programul nuclear cu caracter informativ (PINC), actualizat recent, evaluează evoluţia capacităţilor de producţie şi necesarul de investiţii pe întreg ciclul de viaţă al instalaţiilor nucleare:

•⁠ ⁠prelungirea duratei de viaţă a centralelor existente,

•⁠ ⁠construcţia de noi unităţi,

•⁠ ⁠dezvoltarea tehnologiilor nucleare inovatoare, precum SMR,

•⁠ ⁠gestionarea deşeurilor radioactive,

•⁠ ⁠activităţi de dezafectare”, scrie Virgil Popscu, peFacebook.

Potrivit acestuia, PINC confirm că energia nucleară joacă un rol esenţial în viitorul sistem energetic decarbonizat al Europei.

”Comisia Europeană a recunoscut în mod repetat că sprijinirea tuturor tehnologiilor energetice curate, inclusiv a energiei nucleare, este vitală pentru ca UE să îşi păstreze poziţia de lider industrial, respectând totodată cele mai înalte standarde de siguranţă şi o gestionare responsabilă a deşeurilor radioactive”, spune el.

Virgil Popescu precizează că în mandatul de ministru al Energiei a demarat proiecte importante pentru dezvoltarea programului nuclear civil (prelungirea duratei de viaţă a unităţii 2 de la Cernavodă, construcţia reactoarelor 3 şi 4 şi SMR), cu parteneri din UE şi NATO.

”De aceea salut şi decizie Comisiei Europene de a susţine dezvoltarea producţiei de energie nucleară. Ca europarlamentar, voi susţine toate măsurile care consolidează independenţa şi securitatea energetică a Uniunii Europene. Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate”, adaugă el.

 

 

De la reclama cu Sydney Sweeney la Vladimir Putin, nimic nu scapă comentariilor sale. Cum conduce Donald Trump America şi lumea

Preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat: Nu există nicio problemă legată de pensiile private. Fondurile de pensii sunt foarte lichide şi pot face faţă plăţilor, fără nicio problemă, inclusiv vârfurilor de plăţi care vor veni