Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a numit miercuri pe fostul premier Dorin Recean în funcţia de emisar special pentru dezvoltare şi rezilienţă, deşi în octombrie acesta spunea că se retrage din politică pentru a se dedica mediului de afaceri.
Potrivit instituţiei prezidenţiale, emisarul special pentru dezvoltare şi rezilienţă are misiunea de a contribui la promovarea eforturilor interinstituţionale şi multisectoriale orientate spre consolidarea capacităţii statului de a preveni şi combate ameninţările de tip hibrid la adresa securităţii naţionale. Mandatul prevede, totodată, promovarea imaginii Republicii Moldova în cadrul platformelor şi organizaţiilor internaţionale dedicate rezilienţei şi securităţii, precum şi schimbul de bune practici cu ţările partenere. De asemenea, emisarul special va contribui la mobilizarea sprijinului necesar pentru consolidarea rezilienţei instituţionale, economice şi sociale a ţării, scrie
Instituţia prezidenţială a precizat că „emisarul special nu deţine calitatea de personal al Cabinetului Preşedintelui Republicii Moldova şi îşi desfăşoară activitatea cu titlu gratuit”.
Dorin Recean a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada februarie 2023 – noiembrie 2025. La alegerile din septembrie, el a fost ales deputat pe listele PAS, partidul de guvernământ, dar ulterior, în octombrie, a anunţat că renunţă la mandat şi la funcţia de premier pentru a se dedica mediului de afaceri. În locul său a fost numit premier Alexandru Munteanu, el provenind din mediul de afaceri.


