Fostul senator Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic încarcerat timp de 9 ani de regimul de la Tiraspol, a încetat din viaţă

Fostul senator Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic încarcerat timp de 9 ani de regimul de la Tiraspol, a încetat din viaţă la vârsta de 73 de ani.

”Cu profundă durere în suflet, anunţăm stingerea din viata a celui care a fost pentru noi pilon de demnitate, curaj si iubire – soţ, tată, bunic, prieten ILIE ILAŞCU – un om a carui verticalitate nu a putut fi niciodată clintită. Pentru familie şi pentru toţi cei care l-au cunoscut, Ilie Ilaşcu rămâne o amintire luminoasă, un om care a iubit sincer, a luptat cu demnitate, un patriot adevărat. Moştenirea lui rămâne în inimile noastre, ca o lecţie de curaj şi demnitate rar întâlnită”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Ilie Ilaşcu.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi la capela bisericii Sfânta Sofia din Calea Floreasca nr. 216, incepând de marţi, orele 14.00, până joi.
Ilie Ilaşcu, în vârstă de 73 de ani, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi senator român în două legislaturi. A susţinut unirea României cu Basarabia, fiind fondatorul Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia. A fost iniţial condamnat la moarte, pentru ca ulterior să fie deţinut politic, stând nouă ani în închisoare, la Tiraspol.  În anul 2001 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”. În 2017, el a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.

 

Sibiu – Accident între un autoturism şi un microbuz, în localitatea Veştem. 12 persoane implicate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie – FOTO

Fitch: Impactul unui posibil sprijin financiar din partea SUA pentru Ungaria este dificil de evaluat