Fotbal – amical: Arsenal Londra a învins Newcastle, scor 3-2. Omul meciului, un jucător de doar 15 ani

#image_title

Echipa engleză Arsenal Londra a învins duminică, la Singapore, scor 3-2, o altă formaţie engleză, Newcastle, într-un meci amical.

„Tunarii” au reuşit a doua victorie din presezon, tot la limită. După 1-0 cu AC Milan, miercuri, Arsenal a întrecut duminică pe Newcastle, într-un meci înaintea căruia londonezii şi-au prezentat noua achiziţie, atacantul suedez Viktor Gyokeres.

„Coţofenele” au deschis scorul, în minutul 6, printr-un alt suedez, Anthony Elanga, aflat la primul său gol pentru noua echipă.

Arsenal a egalat în minutul 33, prin Mikel Merino, iar două minute mai târziu Alex Murphy a înscris în propria poartă şi londonezii au intrat la pauză cu avantaj, 2-1.

Jacob Murphy a egalat pentru Newcastle, în minutul 58, pentru ca Mikel Arteta să îl introducă în joc, din minutul 60, pe puştiul de 15 ani Max Dowman – care reuşise un meci bun şi cu Milan, când evoluase 20 de minute. Dowman a jucat foarte bine şi a obţinut un penalti, din care Odegaard a marcat golul victoriei, în minutul 84. Dowman a fost declarat de site-ul sofascore omul meciului, primind nota 7,5. Arsenal s-a impus cu 3-2 în faţa celor de la Newcastle şi se pregăteşte pentru următorul test, cu Tottenham, joi, 31 iulie.

 

Anastasiu: Am înţeles că sunt multe greşeli în HoReCa / Una este să amendezi ceea ce nu este bine, alta să umileşti antreprenorul pe TikTok / Umilirea antreprenorilor nu este un comportament corect al statului român

Dragoş Anastasiu: Trei ani de zile, compania mea a fost anchetată de Poliţia Economică cu suspiciunea de evaziune fiscală / Despre mită: Au început să fie solicitări de excursii din partea funcţionarului ANAF, care s-au soldat cu facturi neplătite