Fotbal: Austriacul Gishamer va arbitra meciul FCSB – Olympiakos Pireu, din Europa League

Austriacul Sebastian Gishamer va arbitra meciul dintre FCSB şi Olympiakos Pireu, care va avea loc joi, de la ora 22:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa League.

Arbitri asistenţi au fost desemnaţi conaţionalii Roland Riedel şi Santino Schreiner, iar al patrulea oficial a fost delegat Jakob Semler.

Arbitru video va fi Manuel Schuettengruber, iar arbitru asistent video a fost nominalizat Walter Altmann.

Gishamer a arbitrat-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în meciul care i-a adus calificarea în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, după ce a învins cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare formaţia slovenă Olimpija Ljubljana, pe Stadionul Stozice din Ljubljana, în manşa secundă a turului al doilea al competiţiei, pe 28 iulie 2022. Partida de la Ljubljana se încheiase cu scorul de 2-0 (0-0, 2-0) pentru gazde, după prelungiri.

Austriacul s-a aflat la centru şi la meciul FCSB – Anderlecht 0-0, din grupele Europa Conference League, pe 16 septembrie 2022.

Pe 31 aug 2023, Gishamer a arbitrat meciul în care Farul Constanţa a ratat calificarea în grupele Europa Conference League, după ce a fost învinsă de formaţia finlandeză HJK Helsinki cu scorul de 2-0 (1-0), pe Helsinki Football Stadium, în manşa secundă a play-off-ului.

În acest sezon de Europa League, după patru etape, FCSB se află pe locul 8, cu 9 puncte, iar Olympiakos, deţinătoarea trofeului Conference League, se află pe 11, cu 7 puncte.

Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Fotbal: Portarul Andre Onana (Manchester United), premiat de FIFPRO pentru munca sa umanitară în Africa

Adrian Câciu: Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea, în care nu mai sunt bani de pensii, se taie salarii sau, mai rău, investiţiile / Parlamentul trebuie să aibă ca prim partid politic PSD