Fotbal: Bukayo Saka şi-a prelungit contractul cu Arsenal, până în 2031

Atacantul englez Bukayo Saka a semnat prelungirea contractului cu echipa londoneză Arsenal, până în anul 2031, a anunţat joi gruparea „tunarilor”.

Arsenal a anunţat oficial prelungirea contractului lui Bukayo Saka. Anunţul a fost făcut pe reţelele de socializare ale clubului, oficialii „tunarilor” distribuind un videoclip în care fanii din întreaga lume laudă loialitatea jucătorului, care s-a alăturat clubului Arsenal la vârsta de şapte ani.

Saka (24 de ani, 48 de selecţii în naţionala Angliei şi 14 goluri marcate) a semnat un nou contract care îl leagă cu Arsenal până în 2031. În acest sezon, el a jucat deja 34 de meciuri, marcând 8 goluri şi oferind 7 pase decisive, în toate competiţiile. „Total angajat”, a scris el într-o postare pe conturile sale de socializare, unde este fotografiat semnând noul său contract.

 

 

Preşedintele FIFA, prezent la Consiliul pentru Pace. “Practic, toată lumea este şeful unei ţări, cu excepţia lui Gianni, dar el este şeful fotbalului”, a spus Trump

Bogdan Ivan: Astăzi am propus, în şedinţa de Guvern, Memorandumul privind menţinerea tichetelor de masă pentru toţi angajaţii Complexului Energetic Oltenia. Va fi supus aprobării marţi şi imediat după sumele vor fi încărcate pe cardurile de tichete