Fotbal – CAN: Senegalul vrea o anchetă internațională după ce i-a fost retras titlul în favoarea Marocului

Guvernul senegalez a cerut miercuri o anchetă internațională ”pentru suspiciuni de corupție în cadrul organelor de conducere ale CAF”, Confederația africană de fotbal, după ce comisia de apel a CAF a decis cu o zi înainte să retragă Senegalului titlul la Cupa Africii pe Națiuni (CAN) 2025 și să-l acorde Marocului, informează AFP.

CAF a anunțat marți seară că a decis să ”declare echipa națională a Senegalului forfait în finală”, câștigată cu 1-0 (după prelungiri) de Leii din Teranga, ”rezultatul fiind omologat cu scorul de 3-0” în favoarea țării gazdă a competiției.

”Senegalul respinge fără echivoc această tentativă de deposedare nejustificată”, a declarat Marie Rose Khady Fatou Faye, purtătoarea de cuvânt a guvernului, într-un comunicat, denunțând o decizie ”de o gravitate excepțională” și de o ”ilegalitate grosolană”.

Dakarul ”solicită deschiderea unei anchete internaționale independente privind suspiciunile de corupție din cadrul organelor de conducere ale CAF”, a continuat comunicatul.

”În plus, Senegalul va folosi toate căile legale adecvate, inclusiv în fața organismelor judiciare internaționale competente, pentru a se asigura că se face dreptate și că este restabilită supremația rezultatului sportiv”, subliniază comunicatul.

Pe 18 ianuarie, mai mulți jucători senegalezi au părăsit temporar terenul în timpul finalei CAN 2025 de la Rabat, protestând împotriva unei decizii de arbitraj. La scurt timp după ce un gol a fost anulat pentru Senegal, arbitrul a acordat un penalty Marocului în timpul adițional al reprizei secunde.

După 15 minute lungi de confuzie, care a dus în cele din urmă la revenirea jucătorilor senegalezi pe teren, și în mijlocul haosului care s-a răspândit în tribune, în timp ce suporterii senegalezi au aruncat proiectile și au încercat să invadeze terenul, extrema marocană Brahim Diaz a ratat penalty-ul controversat. În prelungiri, Senegalul a reușit să obțină victoria grație unui gol marcat de Pape Gueye.

Comisia de Apel a CAF și-a justificat decizia invocând articolele 82 și 84 din Regulamentul Cupei Africii pe Națiuni, care prevăd că dacă o echipă ”refuză să joace sau părăsește terenul înainte de sfârșitul programat al meciului”, ”va fi considerată învinsă și va fi eliminată definitiv din competiție’.

Federația senegaleză de fotbal a denunțat ”o decizie nedreaptă, fără precedent și inacceptabilă, care discreditează fotbalul african” și a indicat că va iniția ”o procedură de apel în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv” de la Lausanne (Elveția), ”cât mai curând posibil”. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguț, editor online: Gabriela Badea) 

Fotbal: Davide Nicola nu mai este antrenorul echipei Cremonese

Bistrița-Năsăud: Competiție chinologică internațională în weekend, cu participanți din 13 țări